Sondaj eJobs: 80% dintre companii spun că recrutările continuă conform planurilor sau chiar au crescut

Sondaj eJobs: 80% dintre companii spun că recrutările continuă conform planurilor sau chiar au crescut

Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022  »  Analize și sinteze

Opt din zece companii care activează în România susțin că recrutările continuă conform planurilor sau chiar au crescut volumul de angajări față de ceea ce previzionau pentru acest an, arată datele unui sondaj publicat de o platformă de recrutare online, citat de Agerpres. Astfel, conform eJobs, 15,8% dintre respondenți spun că, în 2022, vor pune la dispoziție mai multe locuri de muncă, comparativ cu anul anterior, în timp ce 8% angajează, în acest moment, peste estimările inițiale pentru acest an. La polul opus, doar 16% dintre companii afirmă că și-au pus „pe pauză” anumite proiecte de recrutare.

PUBLICITATE
Întrebați care este starea generală pe care o au în această perioadă, 65% din totalul liderilor din companii au menționat curajul, optimismul, reziliența și pasiunea față de ceea ce fac, ca emoții principale. În ceea ce privește echipele lor, 79% afirmă că, deși nu trec printr-o perioadă ușoară, se mențin motivați, productivi, optimiști și energici. Pe de altă parte, 21% dintre companiile chestionate declară că angajații lor sunt nesiguri, demoralizați și provocați emoțional în aceste momente.

„Pentru a echilibra efectele războiului din Ucraina asupra moralului echipelor, o treime dintre angajatori spun că organizează mai des întâlniri 1 la 1, iar circa 27% profită de ridicarea restricțiilor și organizează evenimente interne prin care oamenii se pot reconecta. 12% implică angajații în diverse activități caritabile de grup pentru a menține o stare de spirit mai bună în echipă sau chiar oferă sprijin angajaților care au rude aflate în zonele de conflict. Alți 7,5% se concentrează pe zona de sănătate emoțională și pun la dispoziția angajaților beneficii de tipul psihoterapiei sau țin workshop-uri cu specialiști în wellbeing”, se menționează în cercetarea eJobs

În acest context, aproape jumătate dintre respondenți susțin că sunt dispuși să angajeze cetățeni ucraineni, iar acest lucru se reflectă și în oferta de locuri de muncă. Astfel, în luna martie, 3,5% din numărul total de joburi de pe eJobs.ro a fost pentru aceștia. Totuși, 9,4% dintre angajatori au renunțat să mai angajeze ucraineni, din cauza formalităților birocratice. „La capitolul integrarea ucrainenilor în echipele din România, companiile se arată încrezătoare că acest aspect nu reprezintă o provocare imposibil de trecut. Astfel, 36% dintre acestea spun că va fi dificil, dar au încredere în deschiderea angajaților actuali și răbdarea necesară pentru a-i face parte din echipă. 47% dintre angajatori văd însă integrarea foarte ușoară datorită procedurilor lor interne, în timp ce 17% au o abordare mai pragmatică: atât timp cât se văd rezultatele, e mai puțin important cât de repede se integrează”, a declarat Roxana Drăghici, șef de vânzări eJobs România.

La capitolul modalitate de desfășurare a lucrului, 60% dintre cei intervievați au menționat activitatea la birou, 30% au optat pentru sistemul de muncă hibrid și doar 10% sunt în continuare complet remote. „Ce e surprinzător, însă doar la prima vedere, e faptul că 13,2% dintre cei care nu au revenit complet sau deloc la sedii spun că au dorit să o facă, dar semnalele pe care le-au primit de la angajați și candidați i-au făcut să reconsidere decizia și să amâne reîntoarcerea. Acest lucru se reflectă și în oferta de joburi remote, care, în luna martie, a ajuns la un nivel maxim istoric, de 11,9% din numărul total de joburi”, se arată în raportul de specialitate.

Studiul a fost derulat pe un eșantion de circa 300 de companii, respondenții fiind oameni de HR, manageri și antreprenori.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.