Sondaj: Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni

Sondaj: Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni

Numărul 42, 27 oct. - 2 nov. 2020  »  Analize și sinteze

Peste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi dintre angajații de pe continent, se tem că nu vor supraviețui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu își vor reveni, arată un sondaj publicat de firma de consultanță McKinsey, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Acest sondaj a fost derulat în luna august, înainte ca explozia cazurilor de infecție cu coronavirus în Europa să oblige guvernele să impună noi restricții, arată amploarea pagubelor provocate de criza Covid-19.

Potrivit sondajului derulat în rândul a peste 2.000 de IMM-uri din primele cinci economii europene (Germania, Franța, Italia, Spania și Marea Britanie), 55% dintre aceste companii se așteaptă să își închidă porțile până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.

Dacă traiectoria actuală se menține, unul din 10 IMM-uri se așteaptă să depună cererea de intrare în insolvență în decurs de șase luni.

„Aceasta este o povară substanțială asupra sectorului financiar”, subliniază unul dintre autorii raportului, Zdravko Mladenov, referindu-se la doar una dintre consecințele unei astfel de evoluții, care ar putea conduce, de asemenea, la creșterea șomajului și la diminuarea nivelului general al investițiilor în economie.

Economiștii intervievați de Reuters luna trecută prognozau că economia zonei euro va înregistra o creștere de doar 5,5% anul viitor, după o cădere de aproape 8% în acest an, dar au avertizat că și această revenire modestă este în pericol în urma unei noi răspândiri a virusului.

Întreprinderile Mici și Mijlocii sunt firmele cu până la 250 de angajați. În Europa aceste firme au peste 90 de milioane de angajați însă talia lor mică le face vulnerabile la crizele de lichidități. De exemplu, în Spania, 83% dintre cele 85.000 de IMM-uri care au intrat în insolvență începând din februarie aveau mai puțin de cinci angajați.

Măsurile adoptate de statele din regiune, care variază de la moratorii cu privire la insolvențe și vacanțe de la rambursarea împrumuturilor, au reușit până acum să mențină mii de IMM-uri pe linia de plutire. Însă, în contextul în care o parte dintre aceste măsuri expiră în unele state, băncile centrale din Germania și Marea Britanie se numără printre instituțiile care au tras un semnal de alarmă asupra creșterii insolvențelor. „Decidenții trebuie să facă orice este nevoie pentru a ține sub control pandemia și consecințele sale economice și să nu retragă prematur măsurile de sprijin, pentru a evita greșelile făcute în perioada crizei financiare”, a subliniat recent FMI. „Pentru companii, politicile trebuie să meargă dincolo de sprijin de lichiditate și să se asigure că firmele sănătoase, dar care acum sunt insolvente, pot rămâne în activitate”, a adăugat FMI, citând măsuri precum facilitarea restructurării datoriilor și punerea la dispoziție de capital pentru firmele sănătoase.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.