Sondaj: Peste o treime dintre angajați consideră că își vor relua activitatea la birou în 2021

Sondaj: Peste o treime dintre angajați consideră că își vor relua activitatea la birou în 2021

Telex » Știri 21 ianuarie 2021  

M

PUBLICITATE
ult de o treime (36,5%) dintre angajații care au răspuns unui sondaj recent inițiat de Genesis Property, pentru a înțelege mai bine percepția oamenilor despre perspectiva reîntoarcerii la birou și așteptările lor de la biroul viitorului, consideră că întreaga echipă din compania în care lucrează se va întoarce anul acesta la birou, relatează Mediafax. Cei mai mulți spun că birourile au devenit o parte importantă a jobului lor în contextul Covid-19 și peste 57% vor evalua mai atent acest criteriu în viitor, când se vor afla în situația de a-și căuta un nou loc de muncă.

Dacă proximitatea biroului față de casă rămâne un factor important pentru majoritatea angajaților (65%), anul pandemic a crescut importanța măsurilor sanitare luate în clădire (51% dintre respondenți) și a modului de organizare a spațiului, cu accent mai mare pe birouri delimitate care facilitează distanțarea (49,3% dintre respondenți).

În același timp, 41% spun că vor evalua atent, de-acum înainte, și tehnologiile adoptate în spațiul de birouri pentru mai multă siguranță privind sănătatea lor și a colegilor.

În perspectivă, pe lângă măsurile pentru sănătate pe care peste 60% dintre respondenții la sondaj le văd necesare în clădirile de birouri astăzi și în viitor, mulți angajați consideră că este loc și pentru alte schimbări. Spre exemplu, 52% cred că, în viitor, birourile ar trebui să ofere angajaților o experiență integrată de muncă, stil de viață, divertisment și socializare. Alți 45% consideră că situația actuală reprezintă o oportunitate pentru integrarea de tehnologii bazate pe inteligența artificială, care pot elimina activități repetitive și de rutină, redefinind modul în care vor lucra în viitor. Nu în ultimul rând, 40% își doresc ca, pe viitor, să aibă oportunitatea să lucreze în spații care le ofere un mediu mai bun pentru a-și manifesta și creativitatea.

Sondajul a fost desfășurat în luna noiembrie 2020 prin platforma iVox, pe un eșantion de 1.062 de utilizatori de internet din toată țara, dintre care aproape 60% femei și peste 70% cu vârsta între 25 și 40 de ani. 8 din 10 erau angajați full-time și aproximativ 77% ocupau poziții cu activitate de birou, în arii precum IT, consultanță, financiar, energie, imobiliare, auto sau comerț.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.