Sprijin financiar din partea BEI pentru construcția de spitale regionale

Sprijin financiar din partea BEI pentru construcția de spitale regionale

Telex » Știri 20 aprilie 2021  

Ministerul Finanțelor (MF) anunță că astăzi a fost semnat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 250 milioane euro, destinat susținerii construcției Spitalului Regional de Urgență Iași. Acest împrumut este primul dintr-o serie de trei împrumuturi acordate de BEI pentru primele Spitale Regionale de Urgență (Iași, Cluj și Craiova) care urmează a fi construite.

„Costul total net al obiectivului de investiții Iași este estimat la circa 420,9 milioane euro. Conform contractului de finanțare, împrumutul acordat de BEI reprezintă circa 59,4% din costul net aferent obiectivului, diferența de circa 170,9 milioane euro (40,6 %) la care se adaugă taxele și impozitele aferente proiectului se vor asigura din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, după cum va fi necesar”, se precizează în comunicarul MF.

Proiectul va fi implementat de Ministerul Sănătății. Perioada de implementare este de aproximativ 7 ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului fiind aprilie 2028.

Termenii financiari aferenți fiecărei tranșe din împrumut se stabilesc la momentul efectuării tragerii respective, în funcție de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale și de politica de cost a Băncii.

„Spitalul Regional de Urgență din Iași nu va fi doar o clădire nouă, ci odată ce va fi pe deplin operațional, va permite sistemului de sănătate trecerea într-o nouă eră a furnizării de servicii medicale, depășind lacunele critice din sector și aducând o contribuție pe termen lung asupra sănătății populației. Investiția în sine va mobiliza investiții suplimentare în regiune, atât publice, cât și private și va contribui în mod deosebit la dezvoltarea capitalului uman în sistemul de sănătate, recunoscută în prezent ca una dintre nevoile urgente ale sectorului. În calitate de ministru al finanțelor, susțin cu tărie investițiile în sectorul sanitar, bugetul pentru sănătate având caracter prioritar”, a spus ministrul Finanțelor.

Noul Spital Regional de Urgență Iași va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standarde europene, arhitectural și medical, echipamente și tehnologie IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient, și va deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.