Ştampila, eliminată din semnăturile oficiale, la nivelul MDLPA

Ștampila, eliminată din semnăturile oficiale, la nivelul MDLPA

Telex » Știri 25 ianuarie 2021  

La nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) nu vor mai fi folosite sigiliul sau ştampila, certificarea autenticităţii şi forţa juridică a actelor fiind date de semnătura ministrului ori a persoanei competente, a decis, prin Ordin, ministrul de resort, Cseke Attila. Potrivit unuii comunicat al MDLPA, documentul face referire şi la persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică care nu mai au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente ori înscrisuri depuse la MDLPA. Dispoziţiile acestui Ordin se aplică şi la nivelul instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea MDLPA, precum şi la nivelul unităţilor care funcţionează sub autoritatea acestui minister.

Codul Administrativ prevede că, începând cu 1 ianuarie 2020, ştampila este necesară numai pentru proiectele şi actele normative adoptate sau emise de instituţiile sau autorităţile publice enumerate în Constituţie. Această prevedere va fi aplicată şi pentru actele şi documentele folosite în relaţia cu MDLPA, a precizat ministrul: „funcţionarii din cadrul ministerului nu vor mai cere ştampilă pe o cerere sau un contract, de exemplu, iar încălcarea acestei prevederi constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii.”

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.