S&P Global: Retrogradările din 2021 vor viza în principal pieţele emergente

S&P Global: Retrogradările din 2021 vor viza în principal piețele emergente

Numărul 4, 2-8 feb. 2021  »  Lumea în care trăim

Programele de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale demarate de Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală americană şi alte importante bănci centrale vor proteja ratingurile suverane pentru majoritatea economiilor dezvoltate în acest an, însă ţările sărace nu vor fi atât de norocoase, a avertizat agenţia S&P Global, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Pandemia de coronavirus ar urma să majoreze raportul datorie-PIB pentru cele şapte state puternic industrializate cu 23 de puncte procentuale până la finele lui 2021, comparativ cu 2019. Însă această majorare nu va declanşa o retrogradare a ratingului suveran, un indicator al sănătăţii fiscale a unei ţări.

Însă în rândul statelor mai puţin dezvoltate, ratingurile suverane au fost coborâte în ultimul an pentru opt state africane, cinci din Orientul Mijlociu şi 11 ţări din America Latină, Centrală şi Caraibe, precizează S&P Global.

În prezent, 16 ţări din categoria pieţelor emergente au asociată o perspectivă „negativă” pentru ratingurile suverane atribuite de S&P, ceea ce semnalează că ar putea fi retrogradate, iar creşterea rapidă a nivelului datoriilor în Brazilia şi Africa de Sud nu ar urma să se stabilizeze până în 2023.

Într-un interviu pentru Reuters, unul dintre principalii analişti din echipa de ratinguri suverane de la S&P, Frank Gill, a spus că se aşteaptă ca în 2021 „să vedem mult mai multe acţiuni de rating pentru pieţele emergente”. „Aceasta nu înseamnă că economiile dezvoltate vor fi trecute cu vederea. Înseamnă că şi-au cumpărat mai mult timp”, a spus Frank Gill.

În zona euro, programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE se ridică la echivalentul tuturor obligaţiunilor suplimentare emise de cele 27 de state membre UE pentru a combate criza coronavirusului.

Referindu-se la situaţia statelor bogate, Frank Gill a spus: „Ne vom grăbi să ajungem la concluzii cu privire la pagubele permanente la adresa creşterii structurale? Puţin probabil. Aşa că nu cred că vom vedea foarte multe acţiuni de rating cu privire la statele din OECD în 2021”.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 37 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

În cazul României, Standard & Poor's (S&P) a confirmat, la începutul lunii decembrie, ratingul pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, la BBB minus /A-3, şi a menţinut perspectiva negativă. S&P a avertizat atunci că ar putea revizui în scădere ratingurile României dacă dezechilibrele fiscale şi externe rămân ridicate o perioadă mai îndelungată decât a anticipat agenţia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.