Standarde, reglementare, piață – se preconizează o nouă practică în audit? Conferința anuală a Camerei Auditorilor din Polonia
Numărul 30, 25-31 octombrie 2016 » Agenda CECCAR
Președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a participat, în perioada 17-19 octombrie a.c., la cea de-a XVII-a Conferință anuală a Camerei Auditorilor din Polonia (KiBR).
Întrunirea s-a desfășurat în apropierea Varșoviei și a reunit, în cele șase sesiuni de dezbateri, reprezentanți ai organismelor profesionale regionale, membri ai structurilor KiBR, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului universitar, Big Four și ai unor companii de expertiză și IT.
Pe parcursul celor trei zile de lucrări au fost abordate subiecte referitoare la măsurile care vor urma reformei auditului – care sunt noile servicii cerute de piață, cum se vor modifica standardele de audit și care sunt noile tendințe în comunicarea cu părțile interesate; riscurile cu care se confruntă auditorii statutari; securitatea datelor și măsuri de siguranță; mediul geopolitic și macroeconomic al dezvoltării economice și influența asupra auditării situațiilor financiare; firmele de audit și noile practici de reglementare.





Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”