Start-up-ul anului, o companie germană care construiește o mașină zburătoare ce poate dezvolta viteze de peste 300 km/h

Start-up-ul anului, o companie germană care construiește o mașină zburătoare ce poate dezvolta viteze de peste 300 km/h

Numărul 6, 20-26 feb. 2018  »  Lumea în care trăim

Compania germană Lilium a fost numită Start-up-ul Anului de către Cleantech Group, o rețea formată din peste 6.000 de companii și 8.000 de investitori care încurajează folosirea tehnologiilor nepoluante, informează News.ro. Tânăra companie germană, care a primit o finanțare de 90 de milioane de dolari în luna septembrie a anului trecut, speră ca în șapte ani să devină un fel de Uber al vehiculelor zburătoare de dimensiuni mici, dedicate deplasării în orașe.

Fondată în 2015, firma germană a dezvoltat deja un prototip de vehicul zburător care poate decola vertical și transporta cinci persoane pe distanțe ce-l recomandă pentru deplasările urbane.

Aparatul de zbor electric are mai multe elice integrate în aripi. Pentru decolare, acestea sunt folosite în poziție verticală, iar odată atinsă înălțimea dorită, sunt rotite pentru a susține accelerația.

Germanii spun că micul avion de transport personal poate prinde o viteză maximă de 305 km/h și are o autonomie de aproximativ o oră. Toate acestea, fără a genera vreun fel de emisii nocive.

Cei de la Lilium au în plan o funcționare similară serviciilor de ride-sharing (prin care două sau mai multe persoane călătoresc împreună în același vehicul și împart costurile călătoriei), în care utilizatorul poate comanda o cursă prin intermediul unei aplicații. Conform strategiei actuale, anul viitor ar trebui să debuteze un proiect-pilot, urmând ca tehnologia să fie lansată public în 2025.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.