Start-up-urile europene din domeniul tehnologiei, aproape de investiţii-record de 41 miliarde de dolari

Start-up-urile europene din domeniul tehnologiei, aproape de investiții-record de 41 miliarde de dolari

Telex » Știri 9 decembrie 2020  

I

PUBLICITATE
tiţiile în start-up-urile europene din domeniul tehnologiei s-au redresat după şocul din primăvară, provocat de pandemia de coronavirus (COVID-19), şi sunt în grafic pentru a atinge un nivel-record anul acesta, estimează firma de capital de risc Atomico, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Sprijinul pentru start-up-urile europene din domeniul tehnologiei a ajuns în octombrie la nivelul-record de cinci miliarde de dolari, fiind posibil ca până la finalul lui 2020 să atingă nivelul de vârf de 41 miliarde de dolari, arată studiul.

„Este un semn remarcabil al rezilienţei ecosistemului”, a declarat, pentru Reuters, Tom Wehmeier, coautor al raportului Atomico.

Cu 115 „unicorni” care au beneficiat de capitaluri de risc, cu o valoare de peste un miliard de dolari, valoarea totală a firmelor din domeniul tehnologiei înfiinţate în Europa din 2000 a ajuns la aproape 1.000 miliarde de dolari.

Serviciul de streaming de muzică Spotify şi firma de plăţi Adyen sunt în fruntea listei, fiind evaluate la aproximativ 50 miliarde de dolari, în timp ce compania suedeză fintech Klarna şi producătorul de software UiPath (primul unicorn românesc) sunt evaluate fiecare la peste zece miliarde de dolari.

Deşi Europa încă este în urma Americii de Nord în privinţa sumelor investite, nivelul fondurilor orientate spre capitaluri de risc s-a triplat în ultimii cinci ani, estimează Atomico. Firma apreciază că cele mai mari 24 de companii europene din domeniul tehnologiei au creat o reţea de peste 3.000 de persoane care au înfiinţat noi companii.

Cele mai mari sume, 3,2 miliarde de dolari, au fost atrase în primele nouă luni din 2020 de firmele din domeniul tehnologiei medicale, dar s-au descurcat bine şi companiile care oferă programe informatice pentru întreprinderi şi cele din domeniul tehnologiei financiare.

Europa a avut 32 de Oferte Publice Iniţiale ale firmelor tehnologice în primele zece luni din 2020, doar trei fiind evaluate la peste un miliard de dolari, sub nivelul din SUA.

Ofertele Publice Iniţiale din Europa par promiţătoare în 2021, a apreciat Wehmeier.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.