Științific și administrativ
Numărul 18, 21-27 mai 2019 » La început a fost cuvântul...
De-a lungul timpului, s-au statornicit în scris și în exprimarea verbală anumite formule care, la o analiză mai atentă, impun corecturi în spiritul limbii noastre natale. Fără să subapreciem dificultățile provocate de diversitatea unor situații, constatăm că au căpătat o largă răspândire fraze în care se utilizează frecvent prepozițiile „către” și „care”.
Un prim exemplu este oferit de o publicație lunară cu profil economic. Astfel, într-un articol se afirma că „informația a fost publicată de către numeroase ziare..”. La fel, într-o emisiune de televiziune, un participant la dezbatere a susținut că „ideea a fost exprimată de către…”. În stilul științific, asemenea utilizări ale lui „către” sunt, de regulă, evitate, însă le regăsim des în acte administrative. Acel „către” este la locul lui mai ales când adresăm anumite cereri (petiții, sesizări, reclamații etc.) unor instituții și/sau conducerii acestora. În rest, în cele mai multe cazuri, prepoziția „către” este inutilă și, nu rareori, complică, într-o manieră nedorită, comunicarea.
La fel, folosirea lui „care” impune o riguroasă utilizare. Bunăoară, multe întrebări adresate de ziarişti diverşilor interlocutori „păcătuiesc” prin repetări nejustificate. Aşa, de pildă, un reporter de radio a întrebat: „Care sunt factorii care pot să determine o schimbare care să…?”. Evident, repetarea se putea evita dacă era formulată în felul următor (una dintre multele variante posibile): „Vă rugăm să vă referiţi la factorii determinanţi ai schimbărilor care…”. Reamintim că, în stilul administrativ, sunt mult mai frecvente, în interiorul aceleiaşi fraze, asemenea repetări. Nu este nevoie să recurgem la alte exemple, deoarece ceea ce am consemnat până acum este suficient pentru a ne convinge că formule concise, uneori laconice, nu reprezintă un minus, ci veritabile plusuri pentru o mai bună comunicare între noi. Un asemenea mod de a ne exprima este, fără îndoială, în folosul tuturor. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului