Studiu: Companiile sunt mai îngrijorate de deficitul de forță de muncă decât de pandemie în următorul an

Studiu: Companiile sunt mai îngrijorate de deficitul de forță de muncă decât de pandemie în următorul an

Numărul 43, 17-23 nov. 2021  »  Analize și sinteze

90% dintre directorii generali participanți la studiu spun că schimbările climatice trebuie abordate urgent

PUBLICITATE
Aproape trei sferturi (73%) dintre companii sunt îngrijorate de modul în care deficitul de forță de muncă și de competențe le va influența strategia de business în următoarele 12 luni, o pondere ușor mai mare decât a celor preocupate de evoluția pandemiei, de exemplu de apariția unor noi variante de COVID-19 (70%), potrivit celui mai recent studiu CEO Survey realizat de Deloitte și revista Fortune. Principalele provocări cu care se confruntă organizațiile din punctul de vedere al forței de muncă sunt recrutarea angajaților (57%), crearea unui loc de muncă potrivit pentru perioada post-pandemie (53%), păstrarea angajaților (51%) și construirea unei forțe de muncă diverse, echitabile și bazate pe incluziune (43%).

Întrebați despre măsurile luate în ultimul an pentru a-și consolida capacitatea de a atrage și de a păstra angajați, directorii generali par să pună accentul pe beneficiile intangibile, cum ar fi o mai mare flexibilitate a muncii (80%), concentrarea asupra sentimentului de sens superior (68%), asupra diversității, echității și incluziunii (68%), asupra stării de bine și sănătății mintale (65%) și asupra factorilor de mediu, sociali și de guvernanță - ESG (50%). Unele companii au apelat și la beneficii tradiționale, cum ar fi creșterea salariilor (50%) sau oferirea de mai mult timp liber angajaților (24%), mai arată studiul.

„Pe măsură ce organizațiile s-au adaptat la noua normalitate caracterizată de incertitudine permanentă, atragerea și păstrarea angajaților pe o piață a muncii tot mai competitivă a revenit pe primul loc în topul listei lor de priorități strategice. Pandemia a accelerat schimbările din domeniul muncii, iar acum flexibilitatea, dezvoltarea personală sau chiar reinventarea, starea de bine și sentimentul de apartenență trebuie să facă parte din oferta angajatorilor, împreună cu sentimentul unui sens superior, care este legat din ce în ce mai mult de modul în care mediul de business contribuie la rezolvarea problemelor societale complexe, cum ar fi schimbările climatice”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner la Deloitte România și Moldova.

Potrivit autorilor studiului, măsurile pentru prevenirea schimbărilor climatice par să fi devenit o prioritate pentru majoritatea covârșitoare a directorilor executivi participanți la studiu (90%), care spun că această problemă trebuie abordată urgent, iar 86% dintre ei cred că organizația lor poate juca un rol în soluționarea acesteia. De altfel, acțiunile în această direcție au beneficii legate de un alt subiect preocupant pentru companii, 85% dintre respondenți afirmând că acțiunile lor pentru prevenirea schimbărilor climatice le vor îmbunătăți capacitatea de a atrage și de a-și păstra forța de muncă.

La începutul lui 2021, directorii executivi chestionați de Deloitte și Fortune au spus că acesta este anul speranței. Acum, ei cred că efectele pandemiei asupra businessului se vor resimți și după 2021, iar aproape o treime dintre ei nu se așteaptă ca efectele să dispară în viitorul apropiat. Cu toate acestea, estimările privind creșterea businessului rămân optimiste, două treimi dintre respondenți anticipând că organizația lor va crește foarte puternic sau puternic în următoarele 12 luni, pe fondul unor perspective economice pozitive și al investițiilor în transformare digitală și inovație.

Studiul CEO Survey a fost efectuat de Deloitte și revista Fortune în toamna anului 2021 în rândul a aproximativ 120 de directori executivi reprezentând companii din 15 domenii de activitate.

Proiectul Viitor pentru studenți!, sprijin pentru angajați și angajatori

Facilitarea tranziției de la educație la piața muncii este unul dintre obiectivele proiectului Viitor pentru studenți!, derulat de CECCAR, în parteneriat cu Avisso Consulting Services și Asociația Societatea Română de Protecția Mediului și cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Practica organizată în cadrul proiectului poate fi, pentru angajatori, un instrument eficient de recrutare a noilor angajați, oferindu-le oportunitatea de a observa profilul acestora și de a analiza dacă studenții aflați în practică se pot integra în organizația pe care o conduc. Totodată, pentru studenți, practica este o șansă în plus de a face primul pas în viitoarea carieră, de a-și analiza opțiunile în funcție de aptitudinile și afinitățile profesionale pe care le au.

Astfel, stagiile de practică derulate în cadrul proiectului Viitor pentru studenți! pentru studenții înscriși la programe de studii de licență sau masterat favorizează crearea de locuri de muncă potrivite pentru ambele părți și atragerea și păstrarea angajaților pe o piață a muncii tot mai competitivă. Totodată, în condițiile în care investițiile în transformarea digitală și inovație vor fi în atenția companiilor și a directorilor generali în perioada următoare, proiectul Viitor pentru studenți! încurajează utilizarea de către noile generații, în cazul nostru studenții înscriși în proiect, a tehnologiilor informației și comunicațiilor, implicit dezvoltarea competențelor digitale ale acestora, prin crearea de oportunități de învățare și însușire a celor mai noi programe software sau aplicații informatice utilizate în activitatea companiilor unde își desfășoară practica.

Dacă îți dorești să faci următorul pas în viitoarea ta carieră și să devii un profesionist, înscrierea în proiectul nostru este șansa ta! Scrie-ne la adresa viitorpentrustudenti@ceccar.ro sau completează formularul de preînscriere disponibil pe site-ul nostru.

Despre proiect:

Proiectul Viitor pentru studenți! asigură stagii de practică pentru studenți înscriși la programe de studii precum Contabilitate și informatică de gestiune, Inginerie și Management în Industria Turismului și/sau Inginerie și Management în Alimentație publică și Agroturism; Management și/sau Marketing; și/sau alte specializări, cu domiciliul în regiunile mai slab dezvoltate Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru.

Obiectivul general al proiectului vizează facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă pentru cel puțin 325 de studenți înmatriculați în sistemul de învățământ superior (ISCED 5-7), prin instituirea unui sistem funcțional de stagii de practică și programe de învățare la locul de muncă realizate preponderent la potențiali angajatori care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și/sau domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.

În proiect sunt incluse, totodată, programe de consiliere și orientare în carieră personalizate pentru participanții la proiect, precum și premii pentru studenții care obțin cele mai bune rezultate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.