Studiu Deloitte: Pe măsură ce munca de rutină este automatizată, vor fi create noi locuri de muncă axate pe abilitățile umane esențiale
Numărul 40, 16-22 oct. 2018 » Conectarea la era digitală
Întreprinderile vor îmbina tot mai mult rolul economic cu cel social, în contextul în care companiile și liderii în afaceri se află în fața unor profunde schimbări ale capitalului uman. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale sondajului Deloitte Global Human Capital Trends 2018 (Tendințe globale în domeniul capitalului uman - trad.). Factorii acestei schimbări sunt cerința angajaților ca organizația să aibă un rol social mai puternic, necesitatea unei conduceri simfonice a organizației bazate pe colaborare, avansul noilor tehnologii care elimină unele dintre locurile de muncă tradiționale, dar creează altele, precum și apariția unor modele diferite de carieră tot mai puțin dependente de angajatori. Sondajul a inclus răspunsurile a peste 11.000 de directori executivi și de resurse umane la nivel global, fiind cel mai amplu studiu de acest fel realizat de Deloitte.
Tranziția către o întreprindere socială
Doar 18% dintre respondenții la sondaj au afirmat că impactul companiei asupra societății este o prioritate majoră în strategia organizației. „Tendințele din zona capitalului uman arată o schimbare de paradigmă: trecerea de la mediul de afaceri tradițional orientat doar spre zona economică către unul orientat să creeze impact în societate ca ansamblu, prin intermediul unui nou tip de întreprindere, respectiv întreprinderea socială (social enterprise). Aceasta înseamnă că organizațiile nu mai sunt evaluate doar pentru performanța lor financiară și impactul lor direct în economie, ci în funcție de impactul lor asupra mediului în care operează și a membrilor lor, deci asupra societății în general. În ultimul timp (…), oamenii au început să considere că mediul de afaceri privat este motorul schimbării în societate. De aceea, organizațiile trebuie să fie receptive la toate vocile societății și să investească în ecosistemul social mai larg, să devină modele de responsabilitate socială. Companiile trebuie să insufle propriilor angajati sentimentul de scop colectiv, de misiune superioară, pentru că în joc se află reputația și, în cele din urmă, succesul sau eșecul lor”, afirmă Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services, Deloitte România.
„Conducerea simfonică”
85% dintre respondenți consideră necesară o conducere simfonică, un nou model de leadership care presupune un nivel fără precedent de colaborare interdisciplinară și o viziune comună a executivilor dintr-o organizație. „Pentru a face acest lucru, directorii executivi joacă împreună ca o echipă, conducând, de asemenea, propriile echipe, toate în armonie”, spun autorii studiului.
51% dintre cei chestionați spun că organizațiile lor nu sunt pregătite sau sunt parțial pregătite pentru nivelul de colaborare necesar, în ciuda faptului că aceasta este principala problemă identificată. „Cea mai importantă tendință în zona capitalului uman este nevoia de a descompune ierarhiile funcționale și de a construi o organizație bazată pe echipă, pe colaborare. Mesajul este clar: liderii trebuie să lucreze unul cu celălalt și să acționeze ca unul. Cu toate acestea, trecerea către o conducere simfonică completă pare a fi în fază incipientă”, explică Raluca Bontaș.
Noi modele de carieră
Doar 42% dintre respondenți spun că organizațiile lor sunt formate în principal din angajați salariați și estimează că dependența de contractanți, lucrători independenți și alte forme de colaborare va crește dramatic în următorii ani. Însă numai 16% au stabilit politici pentru a gestiona această varietate de tipuri de lucrători. „Observăm că modelele tradiționale de carieră se schimbă și că are loc o redefinire a relației angajator-angajat, în contextul creșterii economiei de tip colaborativ. Multe organizații pot considera că această schimbare este o oportunitate. Pentru a o valorifica, specialiștii în resurse umane și liderii din companii ar trebui să dezvolte strategii și programe integrate care să vizeze toate aspectele, de la cele legale până la cele de dezvoltare a carierei, mobilitate sau beneficii”, spune Florentina Munteanu, Partener Reff și Asociații, societate de avocatură membră a Deloitte Legal.
Tehnologia redesenează locurile de muncă
72% dintre participanții la studiu consideră inteligența artificială (AI), robotica și automatizarea foarte importante. Abilitățile personale devin mai căutate în acest context, cum ar fi rezolvarea complexă a problemelor (63%), abilitățile cognitive (55%) și abilitățile sociale (52%). Peste 40% consideră că automatizarea va avea un impact major asupra locurilor de muncă. „În ultimul an, organizațiile s-au concentrat din ce în ce mai mult asupra modului în care schimbările induse de automatizare vor avea un impact asupra indivizilor. Pe măsură ce munca de rutină este automatizată, vor fi create noi locuri de muncă axate pe abilitățile umane esențiale. Doar companiile care regândesc modul în care utilizează munca pentru a crește aceste abilități vor putea să rămână cu un pas înaintea concurenței”, subliniază Florentina Munteanu. (Al.R.)
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara