Studiu despre infidelitatea financiară: șase din zece bărbaţi cheltuiesc bani fără ştirea partenerei

Studiu despre infidelitatea financiară: șase din zece bărbați cheltuiesc bani fără știrea partenerei

Telex » Știri 13 octombrie 2020  

Aproape două treimi dintre românii cu vârsta până în 40 de ani şi care sunt într-o relaţie au cheltuit cel puţin o dată în ultimul an bani fără ştirea partenerului, relevă primul studiu din România despre infidelitatea financiară, realizat pentru Provident, citat de AGERPRES.

Studiul a fost realizat de compania de cercetare de piaţă Novel Research, la iniţiativa Provident, şi relevă faptul că românii, indiferent de sex, ascund în mod constant unele cheltuieli pe care le fac, cei mai predispuşi la acest gest fiind bărbaţii. Astfel, 6 din 10 bărbaţi au răspuns afirmativ la întrebarea „aţi cheltuit bani fără ştirea partenerului în ultimul an?”. Aproape jumătate dintre femei s-au dovedit şi ele „infidele financiar”.

Deşi aproape 85% dintre cuplurile din România îşi pun laolaltă veniturile lunare, când vine vorba despre cheltuieli „secrete”, motivul indicat de majoritatea este acela că erau nesemnificative - 56%.

Un alt motiv care îi determină pe români să nu împărtăşească anumite cheltuieli cu partenerul este chiar teama de acesta sau, mai bine spus, teama că partenerul nu ar aproba cheltuiala „secretă”. 23% dintre respondenţi au motivat astfel infidelitatea financiară. Tot teama, de data aceasta de ceartă sau chiar de despărţire, îi determină pe 13% dintre români să-şi ascundă cheltuielile de partener. De asemenea, orgoliul este decizional în cheltuirea banilor proprii şi aproape 18% dintre români cred că ce fac cu banii este treaba lor şi nu trebuie să dea socoteală nimănui.

Cheltuielile făcute pe ascuns au şi un punct comun: atât bărbaţii, cât şi femeile, spun că în majoritatea cazurilor au cumpărat diferite cadouri - 24%. Nu la fel stau lucrurile cu restul clasamentului infidelităţii financiare.

Bărbaţii admit că au cheltuit bani fără ştirea partenerei pe alcool şi ţigări, electronice şi electrocasnice, ieşiri în oraş şi jocuri de noroc sau video, în timp ce femeile au fost mai înclinate să înşele financiar pentru a cumpăra produse cosmetice, îmbrăcăminte, încălţăminte şi lucruri pentru copii.

Cel mai predispus segment la acest fenomen este cel între 20 şi 30 de ani, 35% dintre cuplurile tinere având percepţia că partenerul/a cheltuieşte bani în mod iresponsabil, în special bărbaţii.

De altfel, potrivit aceluiaşi studiu, 42% dintre români spun că DAE se numără printre cele mai importante trei aspecte de care ţin cont când iau un împrumut. În aceeaşi măsură, însă, 21% dintre respondenţi au declarat că nu ştiu ce este DAE şi alţi 44% au o înţelegere greşită a acestui indicator.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.