Studiu: Mașinile electrice vor fi mai ieftine față de cele pe combustibil fosil până în 2027

Studiu: Mașinile electrice vor fi mai ieftine față de cele pe combustibil fosil până în 2027

Numărul 18, 12-18 mai 2021  »  Roza vânturilor

Mașinile electrice vor fi mai ieftine față de cele pe combustibil fosil în întreaga Europă în șase ani și ar putea reprezenta 100% din vânzările de mașini noi până în 2035, potrivit unui studiu realizat de Bloomberg New Energy Finance, citat de Mediafax. Analiza arată că mașinile electrice de dimensiuni medii și vehiculele sport vor fi la fel de ieftin de fabricat ca vehiculele cu combustie începând cu 2026.

Mașinile mici vor avea un cost egal sau mai mic față de cele cu combustibil fosil din 2027, potrivit studiului, care a fost comandat de Transport and Environment, relatează France24.

Autoutilitarele electrice ușoare vor fi mai puțin costisitoare decât modelele diesel din 2025, iar autoutilitarele grele din 2026.

„Vehiculele electrice vor fi o realitate pentru toți cumpărătorii noi în termen de șase ani”, a declarat Julia Poliscanova, director la Transport and Environment, într-un comunicat. „Vor fi mai ieftine decât motoarele cu ardere pentru toată lumea, de la bărbatul cu o dubă din Berlin până la familia care locuiește în mediul rural din România”, a spus Poliscanova.

O scădere a costului bateriilor și utilizarea liniilor de producție dedicate vor face automobile eletrice mai ieftine pentru cumpărători.

O mașină electrică, care a costat aproape 40.000 de euro înainte de impozitare în 2020, este de așteptat să se vândă la același preț ca un model de ardere - aproximativ 20.000 de euro - în 2026, a arătat studiul.

Mașinile electrice vor reprezenta 50% din vânzările noi până în 2030 și 85% până în 2035, dacă politicile rămân aceleași. Dar acestea ar putea atinge 100% până în 2035 „dacă UE va crește limita de CO2 a vehiculelor și va extinde politicile pentru stimularea piaței”, se mai precizează în studiu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.