Studiu: Peste 60% dintre companiile din Europa de Est consideră că afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

Studiu: Peste 60% dintre companiile din Europa de Est consideră că afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022  »  Analize și sinteze

Peste 90% dintre respondenții din această zonă a continentului estimează că se vor confrunta cu dificultăți în privința forței de muncă

PUBLICITATE
Peste 60% dintre directorii financiari din Europa de Est au declarat că afacerile pe care le gestionează au revenit la nivelul de dinainte de pandemie – sfârșitul anului 2019, potrivit studiului CFO Panel 2022 realizat la începutul acestui an (cu puțin timp înaintea începerii conflictului din Ucraina) de compania de consultanță în management Horváth. La nivel internațional, mai mult de jumătate dintre intervievați consideră că pandemia a avut un efect pozitiv asupra companiilor. „Trăim cu pandemia COVID-19 de peste doi ani și va continua să fie o problemă globală și în 2022. Companiile din aproape toate industriile, la nivel mondial, au fost sau încă sunt afectate de această criză, ceea ce le-a obligat să se adapteze, să adopte o serie de măsuri pentru a-și recăpăta stabilitatea. În plus, tema sustenabilității apare din ce în ce mai des pe agenda directorilor financiari din lumea întreagă. În acest context se ridică mai multe întrebări: Ce strategie a dat roade în trecut, dar funcționează și acum? Care sunt riscurile și care sunt oportunitățile? Răspunsurile directorilor financiari dau linia tendințelor de business, dezvăluie în ce măsură și cum ne-a afectat de fapt pandemia și aduce transparență în creionarea strategiilor de dezvoltare”, a menționat Anca Moiș, Senior Manager, Controlling & Finance Expert la Horváth România.

Șocul COVID-19 a fost o provocare nu doar pentru sistemul medical, ci și pentru stabilitatea afacerilor, atât pe plan local, cât și internațional. Conform rezultatelor studiului, directorii financiari ai companiilor au perceput mai multe tipuri de riscuri asociate, unele dintre ele încă valabile.

Astfel, peste 90% dintre respondenții din Europa de Est estimează că se vor confrunta cu dificultăți în privința forței de muncă, care va trebui pregătită pentru provocări viitoare. Peste 60% dintre aceștia consideră că un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanțurilor de aprovizionare și deficitul rezultat în aprovizionare și producție, iar peste 55% consideră că schimbările de politică economică (precum lockdown, conflicte comerciale, alegeri) vor fi un risc pentru viitor.

În ceea ce privește perspectiva, peste 80% dintre directorii financiari din Europa de Est consideră că pot ieși din impasul creat de pandemie printr-o serie de oportunități, cum ar fi creșterea investițiilor în automatizare și digitalizare, peste 70% susțin că îi va ajuta introducerea modelelor moderne de lucru (de acasă și hibrid), iar peste 50% apreciază că salvarea va veni de la creșterea cererii interne.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.