Studiu: Piața neagră a țigaretelor a scăzut la 14,9% în luna iulie
Telex » Știri
30 august 2016
Comerțul ilegal cu țigarete a scăzut cu două puncte procentuale, în iulie 2016 față de mai, la 14,9%, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare Novel Research. „Piața neagră a țigaretelor a scăzut în iulie la 14,9% comparativ cu 16,9% în mai, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. După aproape șase luni, procentajul de 14,9% se situează sub media de 16% din 2015, precum și sub cea a ultimilor cinci ani, de circa 15%”, se menționează într-un comunicat.
Potrivit vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Dorel Fronea, reducerea contrabandei se datorează procesului de reorganizare a instituției. „Autoritatea Vamală se află într-un amplu proces de reorganizare, cu scopul eficientizării și transformării instituției în principalul pilon de cooperare vamală în regiune. Efectele pozitive ale acestui proces sunt deja vizibile: în doar două luni de când am început să funcționăm într-o nouă structură, contrabanda cu țigarete a scăzut cu două puncte procentuale”, a declarat Dorel Fronea, coordonator al Autorității Vamale din România.
Potrivit studiului, regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu toate că piața neagră a scăzut cu 15,2 puncte procentuale în iulie față de luna mai. Regiunile vest, sud-vest și nord-vest dețin, de asemenea, cote importante (23%, 22,9% respectiv 21,1%). Din punct de vedere al provenienței, ponderea „cheap whites” (mărcile ieftine, care nu aparțin marilor producători și care sunt destinate pieței negre – n.r.), se află în creștere (plus 2,5 puncte față de mai) și continuă să dețină cea mai mare cotă (59,9%) din totalul pieței negre. Produsele provenite din Moldova, Ucraina și Serbia se mențin la nivel relativ constant (15,7%, 16,5% respectiv 1,8%), susține directorul Novel Research, Marian Marcu.
(Sursa: Agerpres)
Ediția aniversară a Târgului „Gaudeamus”, o memorabilă întâlnire între oferta și cererea de carte
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului