Studiu: Piața românească a metalelor, în creștere în acest an

Studiu: Piața românească a metalelor, în creștere în acest an

Numărul 24-25, 26 iunie - 9 iulie 2018  »  Analize și sinteze

Pe fondul unei creșteri economice sincronizate, a schimbărilor tehnologice care încurajează o evoluție a utilizării metalelor și a unui deficit în aprovizionare, metalele au beneficiat, la nivel mondial, de o piață în dezvoltare de la jumătatea anului 2016, relevă un studiu realizat de Coface. O cerere în creștere a fost observată începând cu perioada ce a urmat crizei din 2008. Acest lucru, combinat cu un dolar SUA mai slab, s-a tradus într-o evoluție a prețurilor metalelor, aluminiul înregistrând o creștere de 37% de la începutul exercițiului până azi, în timp ce cobaltul a crescut de patru ori, prețurile la cupru și nichel s-au majorat cu 44% și respectiv 53%, iar prețurile la zinc s-au dublat, comparativ cu începutul lui 2016.

Deși creșterea și profitabilitatea au revenit pe făgașul normal în cazul majorității segmentelor, industria metalelor rămâne unul dintre cele mai riscante în analiza Coface a sectorului, cu un nivel de risc evaluat ca „ridicat”. Jucătorii mai slabi sunt încă legați de activitatea de comerț cu ridicata și se luptă cu relațiile asimetrice cu marii clienți.

„În ceea ce privește România, piața metalelor este în creștere în 2018, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Cifra de afaceri generată de piața externă a înregistrat o creștere de 17,5 puncte procentuale în aprilie 2018 versus aprilie 2017 și o stagnare pe piața internă. Evoluția prețurilor producției industriale este ascendentă, indicele pe total - piața internă și externă - din aprilie 2018 fiind în creștere cu 10,5 puncte procentuale față de aprilie 2017”, a precizat Nicoleta Mărunțelu, Senior Financial Analyst la Coface România.

Principalii parteneri din Uniunea Europeană ai țării noastre în ceea ce privește comerțul cu metale au fost, în 2017: Germania, cu 23% din totalul valorii vânzărilor către UE, Italia, cu 14%, și Ungaria, cu 9% (conform datelor provizorii ale INS pentru 2017). În ceea ce privește achiziția de metale, partenerii sunt: Germania, cu 24% din totalul valorii metalelor aduse din UE, Italia cu 22% și Franța cu 8%. Valoarea vânzărilor de metale către țările UE a fost în creștere cu 18% în 2017 comparativ cu 2016, în timp ce valoarea achizițiilor de metale a fost în creștere cu 16% în 2017, comparativ cu 2016.

La nivel global, tendințe mixte în 2018 și 2019

Tulburările geopolitice au fost întotdeauna factori importanți care au generat volatilitate și creșteri ale prețurilor în sectorul metalelor, subliniază autorii studiului. Recentele măsuri protecționiste introduse de SUA (cum ar fi taxele pentru importurile de oțel și aluminiu) și de Uniunea Europeană (cum ar fi tarife anti-dumping pentru oțel și fier) au avut până în prezent un impact egal cu zero asupra producătorilor de metale chinezi, întrucât aceștia și-au orientat producția departe de aceste piețe și s-au mutat către piața internă. Este puțin probabil ca răspunsurile companiilor chineze la măsurile SUA – țevi din oțel, avioane și mașini – să aibă un impact major asupra industriei auto. Până în prezent, creșterea economică nu a fost împiedicată având în vedere că este vorba despre mai puțin de 1% din PIB-ul SUA și al Chinei, dar un război comercial ar afecta cu siguranță riscurile de credit ale companiilor. Coface anticipează că apetitul pentru investiții și încrederea companiilor vor fi afectate negativ de acest context al protecționismului în creștere în 2018.

Toate semnalele sugerează că economia mondială a trecut de nivelul maxim de creștere și, în teorie, acest lucru este posibil să exercite o presiune descendentă asupra prețurilor, începând din 2019. Pe termen scurt, tensiunile în creștere vor continua cu siguranță să împingă prețurile în sus. De acest lucru vor beneficia principalele metale de bază folosite în producția de baterii și componente electronice, tot mai cerute. În perioada decembrie 2017–decembrie 2019, aluminiul este prevăzut să crească numai cu 2%. Cuprul ar trebui să urmeze aceeași tendință, crescând cu 2,4%, în timp ce nichelul și zincul sunt așteptate să crească cu 18% și respectiv cu 14%. Acest lucru va obliga utilizatorii finali, cum ar fi producători de baterii și mașini, să găsească alte materiale în cazul deficitului sau al prețurilor mai mari.

În schimb, prețurile la oțel vor scădea probabil cu 19% în aceeași perioadă. Supracapacitatea este de așteptat să crească, întrucât companiilor producătoare de oțel din China le lipsește disciplina în plafonarea producției în perioadele cu prețuri în scădere. Acest scenariu de bază al scăderilor de preț la metalele feroase este susținut de nivelurile globale ridicate ale datoriilor companiilor. Ratele datoriilor nete sunt în special ridicate în China, unde sectorul este dominat de întreprinderi mari cu capital de stat, precum și în SUA (la 15%), unde companiile sunt mult mai expuse potențialelor corecții ale fluxurilor de numerar.

(Copyright foto: tum2282 / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.