Studiu: Poluarea asociată combustibililor fosili cauzează 20% din decesele premature la nivel global

Studiu: Poluarea asociată combustibililor fosili cauzează 20% din decesele premature la nivel global

Numărul 6, 16-22 feb. 2021  »  Lumea în care trăim

Poluarea provocată de combustibilii fosili a cauzat peste 8 milioane de decese premature în 2018, care reprezintă 20% din totalul adulților decedați la nivel global în acel an, afirmă autorii unui studiu realizat de cercetători de la trei universități din Marea Britanie și de la Universitatea Harvard din Statele Unite, publicat în revista științifică Environmental Research, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres. Jumătate din acest bilanț aparține Chinei și Indiei, în timp ce 1 milion de decese au fost împărțite între Bangladesh, Indonezia, Japonia și Statele Unite, conform studiului.

„Cocktailul” toxic de particule fine generate prin arderea petrolului, gazelor naturale și, mai ales, a cărbunelui se face vinovat pentru cel puțin un sfert din mortalitatea raportată în șase țări, toate aflate în Asia. „Vorbim adeseori despre pericolul arderii de combustibili fosili în contextul emisiilor de CO2 și al schimbărilor climatice. Neglijăm însă impacturile sanitare potențiale”, a declarat unul dintre autorii studiului, Joel Schwartz, profesor la Chan School of Public Health din cadrul Universității Harvard.

Potrivit unor cercetări precedente, poluarea aerului ar diminua, în medie, cu peste doi ani speranța de viață. Asia este regiunea cel mai grav afectată, cu o speranță de viață redusă cu mai mult de patru ani, în special în China, contra unei reduceri de opt luni în Europa.

Noul studiu a crescut de două ori precedentele estimări ale numărului de decese premature legate de poluarea generată de combustibilii fosili.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), poluarea aerului - ce include poluarea asociată preparării termice a hranei și încălzirii locuinței - ucide 7 milioane de persoane în fiecare an, iar 4,2 milioane dintre aceste decese sunt cauzate de poluarea exterioară.

Cele mai recente date obținute de Observatorul „Global Burden of Disease”, care repertorizează cauzele mortalității la nivel mondial, sunt similare.

Cele două estimări se bazează pe date din satelit și pe măsurători de suprafață realizate pentru a determina concentrațiile de particule fine PM2,5. Însă ele nu permit oamenilor de știință să afle dacă aceste particule provin din arderea combustibililor fosili sau din fumul generat de incendiile de pădure, a declarat Loretta Mickley, coautoare a studiului și specialistă în interacțiuni între climă și chimie la Universitatea Harvard. „Cu datele din satelit, nu vedem decât anumite piese ale jocului de puzzle”, a adăugat ea.

„Studiul nostru nu este cu siguranță singurul care a descoperit un impact amplu asupra sănătății cauzat de expunerea la poluarea aerului, însă noi am fost uluiți de cât de mari sunt estimările pe care le-am obținut”, a declarat o altă coautoare a studiului, Eloise Marais, expertă în chimie atmosferică și cercetătoare la University College London.

Pentru a-și detalia analizele, cercetătorii au folosit un model 3D de chimie atmosferică, împărțind Terra în blocuri de 60 km x 50 km, cuplate la date despre emisiile de CO2 din diferite sectoare (industrie, aviație etc.) și cu simulări ale circulației aerului, furnizate de specialiștii de la NASA. Odată cunoscută concentrația de PM2,5, autorii studiului au analizat impactul asupra sănătății. Studii recente au arătat o subestimare a acestui risc și au dezvoltat un nou model de calculare a riscului.

Comparată cu alte cauze ale mortalității premature, poluarea aerului, care provoacă boli cardiace și pulmonare, ucide de 19 ori mai multe persoane în fiecare an decât malaria, de nouă ori mai multe decât SIDA și de trei ori mai multe decât consumul excesiv de alcool.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.