Studiu PwC România: Piața locală de fuziuni și achiziții a crescut în 2016 cu 17%; trendul ascendent se va menține în 2017
Telex » Știri
22 martie 2017
Valoarea totală a fuziunilor și achizițiilor din România a crescut cu 17% în 2016 față de anul anterior, depășind 3,6 miliarde de Euro, arată o analiză efectuată de echipa integrată de Tranzacții a PwC România. Expertii în tranzacții ai PwC sunt de părere că piața locală de fuziuni și achiziții își va menține tendința ascendentă și în anul 2017, beneficiind de continuarea procesului de consolidare în domenii precum cel medical și farmaceutic, industrial și în sectorul bunurilor de larg consum, precum și de o tendință de relocare către Europa de Est, inclusiv în România, din partea unor grupuri ce au dezvoltat capacități de producție în Asia.
„La nivel local, există un interes tot mai mare pentru tranzacții, pe fondul continuării unor procese de consolidare începute în anii trecuți. Se resimte o anumită efervescență în piața locală, se poartă multe negocieri și discuții, sunt mai multe tranzacții inițiate, atât de către vânzători, cât și de cumpărători. Observăm un număr tot mai mare de antreprenori interesați de perspectiva unui proces de vânzare, care îi ajută să primească și o indicație referitoare la valoarea de piață a afacerii lor, deși nu toate discuțiile se concretizează în tranzacții efective”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Liderul Departamentului de Tranzacții, PwC România.
„Deși sunt destul de izolate cazurile în care antreprenorii români au ales calea dezvoltării prin achiziții a afacerilor pe care le dețin, limitele creșterii organice, nevoia de dezvoltare rapidă dublată de presiunea competiției, împing din ce in ce mai mult companiile românești spre o dezvoltare prin achiziții. O astfel de abordare presupune, printre altele, identificarea unor ținte de achiziție, evaluarea compatibilității de integrare, analiza diagnostic, determinarea valorii, derularea procesului de achiziție și în cele din urmă a procesului de integrare efectivă. Această tendință a pieței va impune antreprenorilor români angajarea unor expertize tehnice din ce în ce mai complexe”, a subliniat, la rândul său, George Ureche, Senior Manager în cadrul departamentului de Tranzacții al PwC România.
Bookfest 2023, un autentic festival al cărții de calitate
La Festivalul Filmului European, calitatea artistică pe „prim-plan”
Noaptea Muzeelor, un festival național al artei și culturii
Viitorul începe azi: performanțe internaționale ale tinerilor
Capodopere ale artei universale, de la Brukenthal la Art Safari și retur
În Săptămâna Mare, Corul Madrigal a susținut… Mari Concerte
Susținerea financiară a proiectelor culturale, în consonanță cu cererea publicului
La Art Safari, omul contemporan în expresia lui artistică