Subvenţie de 2.250 lei/lună pentru angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu
Numărul 38-39, 2-15 oct. 2018 » Curier legislativ
Angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună. În acest context, Executivul a aprobat o Hotărâre prin care se modifică şi se completează normele de aplicare a OUG nr. 60/2018, care prevede acordarea de subvenţii atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi. Anterior, suma acordată era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, şi 1.350 lei, în cazul absolvenţilor.
Totodată, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (în prezent ISR = 500 de lei, astfel că subvenţia nu poate depăşi 2.000 de lei).
În acelaşi timp, cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 3 luni. Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranşe, 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea ei şi 50% în luna următoare expirării perioadei de 3 luni de la angajare.
Ministerul Muncii şi Justiţiei sociale (MMJS) precizează că se menţin prevederile din celelalte hotărâri de Guvern care reglementează acordarea celorlalte subvenţii pentru angajatori şi angajaţi. (Al.R.)
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara