Swiss Re: Inundațiile au provocat pagube de 82 de miliarde de dolari în 2021, la nivel global

Swiss Re: Inundațiile au provocat pagube de 82 de miliarde de dolari în 2021, la nivel global

Numărul 13, 6-12 apr. 2022  »  Lumea în care trăim

Inundațiile au provocat pagube în valoare de 82 de miliarde de dolari (73 de miliarde de euro) în 2021 la nivel mondial, a anunțat compania de reasigurare Swiss Re, care a notat existența unor lacune semnificative în acoperirea acestui risc ce ar putea crește odată cu schimbările climatice, informează AFP, preluată de Agerpres. Inundațiile produse în iulie în Germania și țările vecine au dus la pierderi economice de peste 40 de miliarde de dolari, dintre care 13 miliarde de dolari au fost acoperite de asigurări, a indicat compania de reasigurare în raportul său asupra costurilor catastrofelor naturale în 2021.

Este cel mai costisitor dezastru natural înregistrat vreodată în Europa, a precizat grupul.

Odată cu schimbările climatice și urbanizarea în creștere, institutul de cercetare al Swiss Re estimează că pierderile economice cauzate de inundații vor crește. „Numai în 2021, am asistat la peste 50 de inundații grave în întreaga lume”, a declarat Martin Bertogg, responsabil cu Pericole și Dezastre în cadrul Swiss Re, citat în comunicatul care însoțește raportul.

Anul 2021 a fost marcat de inundații devastatoare, în special în China, India, Filipine și Statele Unite, în urma uraganului Ida.

„Inundațiile afectează aproape o treime din populația lumii, mai mult decât orice alt dezastru”, a subliniat Bertogg. Cu toate acestea, 75% dintre riscurile de inundații nu sunt încă asigurate, a notat grupul elvețian în comunicat.

Din pagubele de 82 de miliarde de anul trecut, puțin mai mult de 20 de miliarde de dolari au fost acoperite de companiile de asigurare, ceea ce dovedește „importante lacune în ceea ce privește protecția împotriva riscurilor de inundații”, a subliniat grupul de reasigurare în comunicat.

Deficiențele în materie de protecție împotriva inundațiilor vizează cu precădere Asia, unde doar 7% din pierderile economice sunt acoperite de asigurări, comparativ cu 34% în Europa.

Inundațiile fac parte din așa-numitele pericole secundare, spre deosebire de catastrofele majore, cum ar fi uraganele sau cutremurele. Însă frecvența acestor pericole secundare, care includ, de asemenea, tornade, furtuni, grindină sau secetă, se amplifică, ceea ce crește factura pentru companiile de asigurare. În 2021, două dintre aceste pericole clasificate drept secundare au dus pentru prima dată la costuri de peste 10 miliarde de dolari pentru companiile de asigurare, potrivit Swiss Re, indicând inundațiile din Europa și valul de frig din Statele Unite, care s-a extins până în Texas.

Catastrofele naturale au provocat anul trecut daune de 270 de miliarde de dolari, dintre care 111 miliarde de dolari acoperite de companiile de asigurare, potrivit Swiss Re, care și-a actualizat în acest raport prima estimare, publicată la jumătatea lunii decembrie. Daunele provocate de om, precum incendii sau accidente industriale, s-au ridicat la 10 miliarde de dolari, dintre care 8 miliarde asigurate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.