Cuvinte cheie » campion

Campionatul European de Fotbal

Campionatul European de Fotbal

Eveniment

Alexandra Rizea

Premisa notațiilor de față nu este contestată de nimeni, nici de microbiști, nici de ne-microbiști: competiția continentală găzduită de Franța – Campionatul European de Fotbal – se înscrie în rândul evenimentelor care atrag un număr considerabil de spectatori (de ordinul sutelor de milioane), atât pe stadioane, cât și în fața televizoarelor, constituind o manifestare de vârf.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


In memoriam Muhammad Ali

In memoriam Muhammad Ali

Lumea în care trăim

Muhammad Ali s-a stins din viață la 3 iunie, la vârsta de 74 de ani, într-un spital din Phoenix, Arizona. Fostul campion mondial la categoria grea fusese internat în ajun din cauza unor probleme respiratorii. Situația sa medicală era complicată și de sindromul Parkinson, de care suferea de mai bine de 32 de ani. Născut cu numele Cassius Clay Jr., Ali a început să boxeze la 12 ani, iar șase ani mai târziu își trecea în palmares aurul olimpic.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.