Cuvinte cheie » ce

Filiala CECCAR Iași a premiat excelența

Filiala CECCAR Iași a premiat excelența

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Iași și-a asumat rolul de promotor al excelenței participând, în 14 mai, la festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului interjudețean pe teme economice „Dumitru Rusu” – ediția a XII-a, organizat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Colegiul Economic Administrativ Iași și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza”.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Legile privind achizițiile publice au fost publicate în Monitorul Oficial

Sub lupa actualității

Legile privind achizițiile publice au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, intră în vigoare în trei zile, iar normele de aplicare vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern în ședința din 31 mai, a anunțat președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Bogdan Pușcaș.

23 mai 2016


O nouă schemă de ajutoare de stat pentru proiecte de mici dimensiuni

Sub lupa actualității

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri lucrează, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, la o nouă schemă de ajutor de stat pentru proiecte de mici dimensiuni, astfel încât și investitorii care nu au forța necesară să se asocieze la proiecte mari să poată beneficia de ajutor, a anunțat astăzi ministrul Economiei, Costin Borc.

23 mai 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VIII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (VIII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

În demersul nostru retrospectiv am ajuns la începutul anilor ’30 din secolul trecut. Un element deosebit de semnificativ l-a constituit faptul că al V-lea Congres al Corpului, desfășurat la București în zilele de 5-9 septembrie 1931, a coincis cu o importantă reuniune profesională la nivel mondial. Potrivit deciziilor luate la Congresul Internațional de Contabilitate care a avut loc la Barcelona în anul 1929, a VII-a ediție a reuniunii internaționale s-a desfășurat la București.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Filiala CECCAR București – participare la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești

Filiala CECCAR București – participare la Conferința națională Politica fiscală a României și impactul ei asupra dezvoltării societății românești

Agenda CECCAR

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” și Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”, a organizat, în perioada 10-12 mai a.c., a treia ediție a Conferinței ...

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Lumina din culoare

Lumina din culoare

Roza vânturilor

Sala Rondă a Cercului Militar Național din București a găzduit luni, 23 mai, vernisajul expoziției Lumina din culoare, semnată de scriitorul și pictorul Alecu Ivan Ghilia. Deschiderea expoziției a fost marcată printr-un recital Nichita Stănescu, dedicat pictorului. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, până la 5 iunie, între orele 10.00 și 18.00.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Evoluții contradictorii ale serviciilor de piață

Evoluții contradictorii ale serviciilor de piață

Breviar statistic

În martie 2016, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor (activitățile profesioniștilor contabili intră în această sferă) a crescut, în termeni nominali, față de luna precedentă, ca serie brută cu 7,0%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a scăzut cu 3,1%.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.