Cuvinte cheie » gaze naturale

Ministrul Energiei: Pregătim o reformă a pieței gazelor; 40% din consumul României se va tranzacționa pe bursă

Sub lupa actualității

Producătorii și furnizorii de gaze vor fi obligați ca, începând de anul viitor, să tranzacționeze pe bursă cel puțin 40% din cantitatea comercializată, altfel vor primi amenzi semnificative care vor fi raportate la cifra de afaceri, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-un interviu acordat Agerpres.

2 septembrie 2016


Importurile de gaze s-au majorat cu 231% în primul semestru

Sub lupa actualității

România a importat, în primele șase luni din 2016, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 222.400 tone echivalent petrol (tep), cu 231,4% (155.300 tep) mai mare față de cea importată în perioada similară din 2015, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

16 august 2016


Soluții pentru diminuarea timpului de racordare la utilități

Sub lupa actualității

Reducerea timpului de racordare la utilități atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici, a constituit tema unei întâlniri între ministrul Energiei, Victor Grigorescu, și reprezentanții companiilor de distribuție energie electrică și gaze naturale, membri ai Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

27 iulie 2016


Prețul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017

Prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017

Direct de la sursă

Executivul a aprobat hotărârea prin care se modifică anexa HG nr. 488/2015 privind stabilirea prețurile de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației în perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021, în concordață cu prevederile calendarului de eliminare treptată a prețurior reglementate pentru clienții finali.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Gazele descoperite în Marea Neagră se vor epuiza în cel mult 20 de ani

Sub lupa actualității

Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră de ExxonMobil și Lukoil se ridică la maximum 130 de miliarde de metri cubi și se vor epuiza în 20 de ani, a declarat, astăzi, Alexandru Pătruți, expert în resurse geologice și consilier în cadrul Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).

15 iunie 2016


MFE: 373 milioane de euro pentru investiții în termoficare, energie electrică și gaze

MFE: 373 milioane de euro pentru investiții în termoficare, energie electrică și gaze

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță că a finalizat ghidurile de proiect și lansează apeluri care fac posibilă dezvoltarea, cu fonduri europene, a infrastructurii de termoficare și de transport al energiei electrice și al gazelor naturale, începând cu 2016. Bugetul total este de 373 de milioane de euro, dintre care 187 de milioane de euro sunt destinați Capitalei.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


România și Bulgaria vor construi un gazoduct de rezervă pe sub Dunăre

Sub lupa actualității

Operatorul rețelei de transport al gazelor naturale din Bulgaria (Bulgartransgas) a informat astăzi că Bulgaria și România vor construi și un gazoduct de rezervă pe sub Dunăre, care se va adăuga conductei principale, informează Novinite.

31 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.