Cuvinte cheie » guvernamental

BNR: Indicatori monetari – decembrie 2016

Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în decembrie 2016 cu 0,2% (-0,5% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul de 220,091 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 0,4% (0,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,1% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,6%).

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Sprijin financiar pentru producătorii de tomate

Sprijin financiar pentru producătorii de tomate

Curier legislativ

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. În acest context, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Eurostat: Datoria guvernamentală din zona euro a coborât la minimul ultimilor patru ani

Sub lupa actualității

Datoria guvernamentală din zona euro a coborât în trimestrul al treilea al anului 2016 la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, pe fondul semnelor tot mai numeroase de redresare economică, relatează Bloomberg, citat de News.ro. Raportul dintre datorii și PIB a scăzut la 90,1% în trimestrul al treilea, cel mai redus nivel atins după ultimul trimestru al anului 2012, potrivit datelor publicate astăzi de biroul european de statistică Eurostat.

23 ianuarie 2017


Construcția bugetară – moment al adevărului economico-financiar

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Incontestabil, experții contabili și contabilii autorizați au, comparativ cu cei de alte profesii, marele avantaj că știu exact despre ce este vorba în materie de „construcție” a bugetului la scară națională, că nu trebuie să li se explice conținutul noțiunii de buget general consolidat. Din această perspectivă le este și mai lesne să identifice abordările inadecvate, de pe poziții de partizanat politic, și să-și concentreze atenția asupra unor teme de fond.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Soldul creditului neguvernamental a crescut în noiembrie cu 0,9%

Sub lupa actualității

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în noiembrie 2016 cu 0,9% (0,8% în termeni reali) față de luna octombrie 2016, până la nivelul de 220,624 miliarde lei, informează Banca Națională a României. Creditul în lei s-a majorat cu 1,7% (1,6% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,2% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,4%).

23 decembrie 2016


După zece luni din 2016, soldul creditului neguvernamental a ajuns la 218,754 miliarde lei

Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în octombrie 2016 cu 0,9% (0,4% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul de 218,754 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 1,2% (0,8% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,8%).

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


BNR: Indicatori monetari – septembrie 2016

Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în septembrie 2016 cu 0,7% (0,8% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul de 216,846 miliarde lei, relevă datele publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 1,3% (1,4% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,1% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 8 milioane euro).

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.