Mesaje de la prieteni
Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România
Numeroși invitați din alte țări, care au participat la cel de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile din România, au transmis mesaje prietenești președintelui CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, în care au exprimat opinii despre modul în care s-au desfășurat lucrările importantului forum, precum și despre relațiile cu CECCAR. Redăm, în continuare, câteva dintre aceste mesaje.
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureştean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanţi la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic şi sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferinţele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Ţara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri şi spectacole de muzică modernă
Concursul internaţional „George Enescu”. Pe podium, înalta ţinută artistică şi virtuţile talentului