Cuvinte cheie »
Nu există articole ...
Libertatea e înţelegerea necesităţii. Baruch Spinoza
Numeroase cugetări celebre, marcate de un umor fin, vizează virtuţile și servituţile modului în care se exercită cele mai diverse profesii. Așa, de exemplu, în materie de comunicare, ne reamintim observaţia lui Lope de Vega (1562-1635): „Concizia este virtutea înţelepţilor”. Merită să fie reţinută și definiţia dată de Voltaire (1694-1778) orgoliului: „Este izvorul ascuns al tuturor dezbinărilor”, precum și remarca lui Immanuel Kant (1724-1804) despre respectul reciproc: „Este u tribut pe care nu-l putem refuza meritului”. Cât despre simţul umorului, Charlie Chaplin a emis o deosebit de inspirată constatare: „O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”.
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice