Protecția consumatorilor de servicii financiare la distanță
Expertiza și auditul afacerilor
Domeniul protecției consumatorilor cunoaște, în societatea contemporană de consum, o vastă dezvoltare, ca urmare a necesității promovării intereselor consumatorilor de produse și servicii tot mai variate. Astfel, această preocupare s-a extins de la sectorul serviciilor financiar-bancare tradiționale la cel al serviciilor financiare la distanță.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”