România și SUA își vor reglementa relațiile în domeniul securității sociale
România va semna un Acord de securitate socială cu Statele Unite ale Americii în vederea facilitării cooperării economice și pentru asigurarea unei protecții sociale sporite cetățenilor celor două state, conform unui memorandum discutat în ședință de guvern. Acordul se va aplica, pentru SUA, legilor care reglementează programul federal de asigurare pentru bătrânețe, urmaș și dizabilitate, iar pentru România, legilor care reglementează pensiile și ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere