Cel mai bun sfat este acela pe care-l urmează cine ţi l-a dat. Nicolae Iorga
În cursul exercitării celor mai diverse profesii, ne sunt de ajutor numeroasele paradoxuri emise de gânditori celebri de-a lungul timpului. Astfel, unul dintre iluştrii promotori ai umorului fin, François La Rochefoucauld (1613-1680), spunea, între altele: „Oricine găseşte motiv de a critica la alţii ceea ce alţii găsesc de criticat la el”; „Îţi vine mai lesne să te arăţi înţelept pentru alţii decât pentru tine însuţi”; „Toţi avem destulă tărie sufletească pentru a îndura nenorocirea altora”. Şi o concluzie la toate aceste paradoxuri: „Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii”.
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile