Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri a atins plafonul maxim alocat în 2016 pentru zona non-montană
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an pentru zona non-montană.
UE alocă 5,1 miliarde de euro pentru promovarea de noi orientări în domeniul sănătății publice
Târgul de carte Gaudeamus – ediția 2021, o veritabilă „gură de oxigen” pentru piața cărții din țara noastră
Incandescent – la propriu și la figurat, despre un meșteșug străvechi
Nicolae Titulescu, un reper pentru diplomația românească și mondială
Longevitatea creatoare; pentru vârstnici – exerciții de memorie, pentru tineri – identificarea „rădăcinilor”
Târgurile Mărțișorului, încă un pas spre revenirea la normalitate
Ziua Internațională a Faptelor Bune, prilej de reflecție despre noi înșine
Un regal cultural-artistic pentru noi, toți: Luna Brâncuși