Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2018

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2018

Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018  »  Roza vânturilor

M

PUBLICITATE
l Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte, în perioada 28-30 septembrie, Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, eveniment organizat împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Bucureşti. Potrivit organizatorilor, manifestarea va reuni peste 150 de artizani şi meşteşugari care îşi expun produsele: de la ii, covoare, ouă încondeiate, icoane, ceramică tradiţională şi decorativă, produse brodate, bijuterii, până la articole din sticlă, lemn şi mic mobilier artizanal.

Programul include organizarea în aer liber a unor ateliere de creaţie, cum ar fi cel de olărit, de încondeiere a ouălor, de prelucrare a lemnului, icoane pe sticlă, confecţionarea obiectelor din piele, modelaj în lut sau de cusut ii. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să achiziţioneze de la meşteri obiectele pe care aceştia le expun.

La Târgul Naţional pentru Meşteşuguri şi Artizanat 2018 vor fi prezenţi şi artişti de muzică populară care vor susţine mai multe momente artistice pe parcursul celor trei zile. Totodată, cei care doresc să afle mai multe despre meşteşuguri, artă populară şi tradiţii vor putea să participe la cele două seminarii: „Meşteşug şi turism rural”, susţinut de conf. univ. dr. Maria Stoian, preşedinte ANTREC România şi „Artă populară şi tradiţii în anul Centenarului: Portul popular din colecţiile Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.