TPBI: Linia 780 (Gara Basarab - Aeroport Otopeni) va funcționa în perioada 13-17 septembrie

TPBI: Linia 780 (Gara Basarab - Aeroport Otopeni) va funcționa în perioada 13-17 septembrie

Telex » Știri 13 septembrie 2021  

Ca urmare a suspendării temporare a circulației trenurilor de călători între Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni, pentru lucrări de întreținere a liniei de cale ferată, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) anunță că a decis repunerea în funcțiune a liniei de autobuz 780.

Astfel, autobuzele liniei 780 vor circula, la un interval de 30 de minute, pe ruta Gara Basarab - Gara de Nord - Aeroportul Internațional „Henri Coandă” în perioada 13-17 septembrie 2021, între orele 9:30 și 13:50, când sunt suspendate cursele trenurilor de călători.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform
Regulamentului CE 1370/2007.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.