TPBI: Trei linii suspendate, două scurtate și trei trasee noi, pentru lucrări la Bulevardul Vasile Milea din Capitală

TPBI: Trei linii suspendate, două scurtate și trei trasee noi, pentru lucrări la Bulevardul Vasile Milea din Capitală

Telex » Știri 14 martie 2022  

Trei linii de troleibuz vor fi suspendate temporar, două linii de troleibuz vor fi scurtate și se vor înființa două linii navetă de autobuz și o linie de troleibuz, începând de mâine, ca urmare a efectuării unor lucrări de modernizare a rețelei de contact a troleibuzelor de pe Bulevardul Vasile Milea, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), printr-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, liniile de troleibuz 66, 93 și 96 vor fi suspendate. TPBI precizează că linia 66 va reveni în funcțiune numai după reluarea circulației troleibuzelor pe Șoseaua Colentina, iar liniile 93 și 96 - după finalizarea lucrărilor la rețeaua de contact de pe Bulevardul Vasile Milea.

Linia de troleibuz 69 va funcționa temporar pe un traseu scurtat, între „Baicului” și Calea Plevnei (stația „Mircea Vulcănescu”), astfel: terminal „Baicului”, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Str. Constantin Noica, Calea Plevnei (stația "Mircea Vulcănescu"), cu întoarcere pe Strada Vasile Pârvan, apoi același traseu ca la sosire. De asemenea, linia de troleibuz 90 va funcționa temporar pe un traseu scurtat, între "Arena Națională" și Calea Plevnei (stația "Mircea Vulcănescu), astfel: terminal "Arena Națională", Bd. Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Matei Voievod, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Str. Constantin Noica, Calea Plevnei (stația Mircea Vulcănescu), cu întoarcere pe Strada Plevnei, apoi același traseu ca la sosire.

Pentru a le oferi alternative de transport călătorilor afectați de aceste măsuri, TPBI va înființa, pe perioada lucrărilor, linia de troleibuz 80 și liniile navetă de autobuz 690 și 696.

Linia 80 va funcționa între terminalele "Valea Argeșului" și "Depoul Alexandriei" pe următorul traseu: pe sensul spre "Depoul Alexandria" - Valea Argeșului, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei, Bd. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Antiaeriană, Șos. Alexandriei, Depoul Alexandria; pe sensul spre "Valea Argeșului" - Depoul Alexandria, Șos. Alexandriei, Str. Antiaeriană, Drumul Sării, Str. Lt. Nicolae Găină, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Drumul Taberei, Str. Valea Argeșului, Valea Argeșului.

Linia navetă 690 va funcționa între terminalul "Ghencea" și Piața Rosetti pe următorul traseu: pe sensul spre "Piața Rosetti" - terminal "Ghencea", Bd. Ghencea, Str. Constantin Titel Petrescu, Bd. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Profesor Doctor Francisc Iosif Rainer, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Podul Operei, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Piața Rosetti; pe sensul spre "Ghencea" - Piața Rosetti, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Podul Operei, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Eroilor, Str. Doctor Dumitru Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Str. Constantin Titel Petrescu, Bd. Ghencea, terminal "Ghencea".

Linia navetă 696 va funcționa între terminalul "Ghencea" și Gara de Nord pe traseul: pe sensul spre "Gara de Nord" - terminal "Ghencea", Bd. Ghencea, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Profesor Dr. Francisc Iosif Rainer, Bd. Eroilor, Splaiul Independenței, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Gara de Nord; pe sensul spre "Ghencea" - Piața Gării de Nord, Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Dr. Dumitru Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Bd. Ghencea, terminal "Ghencea".

Lucrările de pe Bulevardul Vasile Milea vor afecta și programul de circulație al autobuzelor liniei 336, acestea urmând să aibă, temporar, un interval mai mare de sosire în stații.

„Pentru ca publicul călător să resimtă cât mai puțin efectele acestor lucrări, TPBI a decis suplimentarea parcului de vehicule al liniei de troleibuz 61, care acoperă aproape în întregime traseul liniei 336. De la «Complex Comercial Apusului» (zona neacoperită de troleibuzele liniei 61), pasagerii pot utiliza, pe lângă linia 336, autobuzele liniei 178 până la stația «Valea Cascadelor», unde pot urca în troleibuzele liniei 61”, se menționează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.