Transparență fiscală: PE aprobă noi norme de raportare defalcată pe țări

Transparență fiscală: PE aprobă noi norme de raportare defalcată pe țări

Telex » Știri 11 noiembrie 2021  

Companiile multinaționale vor trebui să declare public valoarea impozitului pe care îl plătesc în fiecare țară a UE 

Parlamentul European (PE) a dat „undă verde” noilor norme care obligă marile companii multinaționale să publice impozitele plătite în fiecare țară a UE, pentru a preveni evitarea obligațiilor fiscale, potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar. „Prin adoptarea, astăzi, a acestei legi, plenul a finalizat un proces legislativ îngreunat timp de cinci ani de câteva guverne europene”, se menționează în comunicat.

Astfel, companiile multinaționale și filialele acestora cu venituri anuale de peste 750 de milioane euro, care își desfășoară activitatea în mai multe țări ale Uniunii, vor trebui acum să publice valoarea impozitelor pe care le plătesc în fiecare stat membru. Aceste informații vor trebui puse la dispoziție public și pe internet, utilizând un model comun și un format care poate fi citit automat.

Raportare detaliată pentru o mai mare transparență. Potrivit acordului aprobat de eurodeputați, pentru a se putea folosi mai bine informațiile furnizate și pentru a crește transparența, datele puse la dispoziție de către companii vor trebui să fie defalcate pe elemente specifice. Printre ele se numără: natura activităților desfășurate de companie, numărul de angajați cu normă întreagă, cuantumul profitului sau pierderii înainte de impozitul pe venit, cuantumul impozitului pe venit acumulat și plătit și câștigurile acumulate.

Garanții suplimentare pentru a preveni abuzurile din partea companiilor. Filialele sau sucursalele ale căror venituri se află sub pragul stabilit vor fi și ele obligate să își publice informațiile despre impozitul pe profit dacă se consideră că ele există doar pentru a ajuta compania să evite noile cerințe de raportare. Unele dispoziții permit companiilor multinaționale să fie scutite temporar de la anumite cerințe de raportare, dar acestea sunt strict delimitate.

Acoperire extrateritorială. Rapoartele referitoare la transparența fiscală va cuprinde și țările de pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale din afara UE (țări aflate pe așa-numitele liste „negre” și „gri” ale Uniunii), în conformitate cu textul legislativ. Potrivit comunicatului, noile norme vor scoate la iveală cazuri în care veniturile fiscale sunt pierdute în favoarea paradisurilor fiscale. În ianuarie 2021, PE a remarcat că, pe lista celor mai mari paradisuri fiscale, șase din primele 20 sunt state membre ale UE, două dintre ele fiind chiar printre primele șase. Un studiu realizat de directorul Observatorului fiscal al UE a concluzionat că aproximativ 80% din profiturile transferate în UE sunt direcționate către paradisurile fiscale din cadrul Uniunii Europene.

Următorii pași. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării ei în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor dispune apoi de 18 luni pentru a transpune legea în legislația națională. Aceasta înseamnă că întreprinderile vor trebui să respecte primele dispoziții ale directivei până la jumătatea anului 2024. Legislația include o clauză de revizuire; normele vor fi revizuite după patru ani și vor fi prelungite în urma unei evaluări.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.