UAT-urile vor putea angaja zilieri; actul normativ, publicat în Monitorul Oficial

UAT-urile vor putea angaja zilieri; actul normativ, publicat în Monitorul Oficial

Numărul 44, 10-16 nov. 2020  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 1.041 din 6 noiembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 242/2020 pentru modificarea și completarea art. 1 din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Potrivit iniţiatorilor, promovarea acestui act normativ a fost necesară deoarece, până la acest moment, aria beneficiarilor muncii prestate de zilieri era limitată, în sensul că autoritățile administrației publice locale nu puteau avea calitatea de beneficiar și nu puteau angaja zilieri pentru executarea diferitelor lucrări din sfera lor de activitate, existând doar câteva excepții. Aceste excepții însă nu permiteau angajarea zilierilor la primării, consilii locale care dețin terenuri agricole și/sau forestiere pe care trebuie desfășurate activități cu caracter ocazional cum sunt: curățarea pășunilor, lucrări de împădurire, plantare puieți forestieri, lucrări de defrișare, igienizare și curățare în păduri etc. Pe de altă parte, UAT-urile (unitățile administrativ-teritoriale) au în domeniul public și privat clădiri publice, diferite construcții edilitare care trebuie întreținute periodic, lucrări care deseori rămân neexecutate, deoarece autoritățile publice locale pot avea un număr limitat de angajați contractuali reglementat prin lege, și deseori aceștia nu pot face față tuturor solicitărilor în acest sens.

În acest context, noua lege include unitățile administrativ-teritoriale în categoria beneficiarilor de lucrări pentru care zilierul desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional. Astfel, potrivit actului normativ, definiția beneficiarului de lucrări, denumit în continuare beneficiar, cuprinde unitățile administrativ-teritoriale, persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială, pentru care zilierul desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional. Totodată, Legea nr. 242/2020 prevede că au calitatea de beneficiari de lucrări, pe lângă unitățile administrativ-teritoriale, și grădinile botanice din subordinea universităţilor, pentru următoarele activități:

– creșterea și reproducția animalelor semidomesticite și a altor animale - clasa 0149;.

– activități de întreținere peisagistică – plantarea, îngrijirea și întreținerea de parcuri și grădini, cu excepția facilității de locuit particulare – clasa 8130.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.