MyWIZ, secretul contabililor de succes
UE ajunge la un acord asupra unui text-cheie privind biodiversitatea

UE ajunge la un acord asupra unui text-cheie privind biodiversitatea

Numărul 45, 15-21 nov. 2023  »  Roza vânturilor

Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, zilele trecute, la un acord asupra unui proiect legislativ cheie privind refacerea naturii și a biodiversității, care s-a confruntat cu piedici în special în privința agriculturii, transmite AFP, preluată de Agerpres. Textul va impune statelor membre să pună în aplicare măsuri de refacere a naturii pe cel puțin 20% din suprafețele terestre și marine ale UE până în 2030, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului, care reprezintă cele 27 de țări membre.

Parlamentarii europeni au salutat acordul la care s-a ajuns, însă criticii au subliniat elementele care au fost diluate.

"Putem fi mândri de acest rezultat istoric, care definește reguli ambițioase și care pot fi implementate de toți", a declarat Pascal Canfin, șeful Comisiei de mediu din cadrul Parlamentului European, pe rețeaua X (fostă Twitter).

Ministrul spaniol al Tranziției Ecologice, Teresa Ribera Rodriguez, s-a declarat "mândră" de această lege, "prima de acest gen".

"Aceasta ne va ajuta să reconstruim niveluri sănătoase de biodiversitate și să conservăm natura pentru generațiile viitoare, în timp ce combatem schimbările climatice", a spus ea.

În conformitate cu Acordul internațional de la Kunming-Montreal (COP15 privind biodiversitatea), legislația va impune celor 27 de state membre UE să restaureze cel puțin 30% din habitatele deteriorate până în 2030, apoi 60% până în 2040 și 90% până în 2050.

Potrivit Bruxelles-ului, 80% din habitatele naturale din UE se află într-o stare de conservare "slabă sau mediocră" (în special turbăriile, dunele și pajiștile), iar până la 70% din soluri au o stare de sănătate precară.

Pentru Tatiana Nuno, responsabil principal cu politica marină în cadrul asociației de mediu Seas At Risk, acordul "este departe de a fi suficient pentru a rezolva criza biodiversității, dar, în ceea ce privește oceanul, este o etapă crucială pentru refacerea vieții marine prețioase pe care o susține".

Vera Coelho, vicepreședinte adjunct al organizației Oceana in Europe, a declarat: "Deși slăbite considerabil de către Consiliu, prevederile legislative referitoare la pescuit constituie o încercare de aliniere a politicilor de mediu și de pescuit, ceea ce ar fi trebuit făcut cu mult timp în urmă".

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.