UE intenționează introducerea obligatorie a încărcătoarelor comune pentru toate dispozitivele mobile

UE intenționează introducerea obligatorie a încărcătoarelor comune pentru toate dispozitivele mobile

Numărul 4, 4-10 feb. 2020  »  Direct de la sursă

Parlamentul European (PE) a votat, cu o largă majoritate, o rezoluție prin care solicită introducerea obligatorie a încărcătoarelor comune pentru toate dispozitivele mobile. Documentul a fost aprobat în contextul în care, potrivit unui comunicat al PE, există o „nevoie urgentă pentru o acțiune UE de reglementare” pentru reducerea deșeurilor electronice și pentru a le da posibilitatea consumatorilor să facă alegeri sustenabile.

Astfel, PE a solicitat Comisiei să propună reguli mai stricte pentru încărcătoarele comune, până cel târziu în iulie 2020. „Fără să afecteze inovarea, Comisia trebuie să se asigure că acel cadru legal pentru un încărcător comun va fi «evaluat constant, pentru a ține cont de progresul tehnologic». Deputații reiterează faptul că cercetarea și inovarea sunt vitale pentru îmbunătățirea tehnologiilor existente și dezvoltarea unora noi”, se precizează într-un comunicat al PE.

De asemenea, Legislativul european dorește ca Executivul comunitar să ia măsuri pentru „a asigura în modul cel mai eficient interoperabilitatea între diferite încărcătoare wireless și diferite dispozitive mobile și, de asemenea, să ia în considerare inițiative legislative care să crească volumul de cabluri și încărcătoare colectate și reciclate în statele UE”.

Totodată, PE solicită CE să se asigure că nu vor mai fi obligați consumatorii să cumpere încărcătoare noi cu fiecare dispozitiv nou: strategii de decuplare a cumpărării de încărcătoare de achiziționarea dispozitivelor noi ar trebui introduse împreună cu soluția unui încărcător comun, consideră deputații, menționând că „orice măsură care își propune decuplarea trebuie să evite prețuri potențial crescute pentru consumatori”.

Conform estimărilor, la nivel mondial se generează anual circa 50 de milioane de tone de deșeuri electronice, rezultând o medie de 6 kg de persoană. În Europa au fost produse 12,3 milioane de tone de deșeuri electronice în anul 2016, o medie de 16,6 kg de persoană. Ciclul scurt de viață pentru anumite dispozitive contribuie, de asemenea, la creșterea cantității de deșeuri, menționează rezoluția.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.