UE și Australia, negocieri pentru un vast acord comercial

UE și Australia, negocieri pentru un vast acord comercial

Numărul 24-25, 26 iunie - 9 iulie 2018  »  Lumea în care trăim

La Canberra au fost lansate, zilele trecute, negocierile pentru un acord comercial cuprinzător și ambițios între UE și Australia. Discuțiile au ca scop înlăturarea barierelor din calea comerțului cu bunuri și servicii dintre cele două regiuni, sporirea oportunităților economice pentru companii, precum și stabilirea unor norme conforme cu alte acorduri comerciale încheiate de UE, contribuind astfel la modelarea comerțului mondial, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Deschiderea negocierilor cu Australia face parte din agenda UE pentru un comerț deschis și echitabil. Ea are loc după încheierea negocierilor cu Japonia, anul trecut, și cu Mexic, în această primăvară, precum și după intrarea în vigoare a acordului comercial UE-Canada, în luna septembrie a anului trecut. Viitorul acord dintre UE și Australia va consolida și mai mult implicarea UE în regiunea Asia-Pacific.

Australia este una dintre economiile dezvoltate cu cea mai rapidă creștere din lume. Recent, ea a negociat Acordul de parteneriat transpacific cuprinzător și progresiv (CPTPP) cu alte 10 țări din regiunea Pacificului. Viitorul acord între UE și Australia va permite întreprinderilor europene să concureze în condiții echitabile cu întreprinderi din țările cu care Australia are deja acorduri comerciale.

UE este deja cel de-al doilea mare partener comercial al Australiei. Comerțul bilateral cu mărfuri dintre UE și Australia a crescut constant în ultimii ani, ajungând la aproape 48 de miliarde de euro anul trecut. Sectoarele care alcătuiesc cea mai mare parte din exporturile UE către Australia sunt echipamentele de transport, mașinile și utilajele, produsele chimice, produsele alimentare și serviciile. Comerțul bilateral cu servicii se ridică la aproximativ 28 de miliarde euro. Acordul ar putea duce la creșterea cu peste o treime a comerțului cu bunuri desfășurat între cei doi parteneri.

Prima rundă oficială de discuții dintre echipele de negociatori ale părților implicate va avea loc la Bruxelles, în perioada 2-6 iulie.

Până în prezent, UE și Australia și-au desfășurat relațiile comerciale și economice în conformitate cu Cadrul de parteneriat UE-Australia din 2008.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.