„Un mediu de afaceri sănătos se bazează într-o tot mai mare măsură pe profesioniștii contabili”

„Un mediu de afaceri sănătos se bazează într-o tot mai mare măsură pe profesioniștii contabili”

Numărul 38, 8-14 oct. 2019  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Marinela Șerbănescu, expert contabil, vicepreședinte al Consiliului Filialei CECCAR Prahova

Alexandra Rizea: Vă rugăm să prezentați elementele principale ale parcursului dvs. în cariera pe care v-ați ales-o, astfel încât să se contureze imaginea de ansamblu a modului în care ați îmbinat și îmbinați preocupările de ordin profesional cu cele civice, dată fiind funcția pe care o aveți în conducerea Filialei CECCAR Prahova.

Marinela Șerbănescu: Absolventă a două facultăți economice, prima de Management Financiar Contabil, a doua de Contabilitate și Informatică de Gestiune, ambele la Academia de Studii Economice din București, mi-am început cariera de economist în anul 2001. Parcursul meu profesional, de la economist la expert contabil și de la expert contabil la vicepreședinte CECCAR Prahova, nu a fost nici foarte ușor, dar nici foarte greu. Am muncit foarte mult, am învățat foarte mult, am oferit foarte multă încredere clienților și, nu în ultimul rând, am format oameni. Am folosit de mai multe ori adverbul „foarte” pentru că totdeauna am urmărit și urmăresc asigurarea performanței în profesie. Sunt de peste zece ani asociat și administrator la o firmă de contabilitate și expertiză contabilă din județul Prahova, firmă care, începând din anul 2014 și până în prezent, a ocupat unul din primele cinci locuri în topul firmelor de contabilitate din județ. Poziția de vicepreședinte al Consiliului Filialei CECCAR Prahova o ocup din anul 2018 și reprezintă pentru mine o încununare a muncii, a efortului depus în cariera mea în domeniul contabilității. Îmi face o deosebită plăcere să particip și să contribui la organizarea evenimentelor desfășurate sub egida Filialei CECCAR Prahova. Iubesc profesia pe care o practic, iubesc să contribui la dezvoltarea acesteia și iubesc să văd clienții firmei mele de contabilitate multumiți. 

Pe temeiul datelor și faptelor prezentate, suntem convinși că ați ajuns la numeroase concluzii care pot fi de folos colegilor mai tineri, celor aflați la început de drum în profesie. Care ar fi cele mai importante?

Colegilor mai tineri, celor aflați la început de drum, le dau următoarele sfaturi: să practice contabilitatea doar dacă o iubesc, să învețe cât pot de mult, să acumuleze informații noi în fiecare zi, să nu se plafoneze, să își dorească să evolueze neîntrerupt, să lucreze cu perseverență și integritate și, negreșit, rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară. Cum bine se știe, contabilitatea presupune organizare, planificare și finalizarea lucrărilor la termenele stabilite. Un profesionist contabil apreciat este obligatoriu un bun organizator, un bun comunicator, foarte bine informat, atent la detalii, obiectiv și un exemplu în ceea ce privește promovarea principiilor etice ale CECCAR. Firma de contabilitate pe care o conduc avea în primul an de activitate un număr nu foarte mare de clienți, și o echipă de trei persoane. În prezent, echipa este formată din 11 persoane care acordă încredere și servicii de calitate unui număr impresionant de clienți. Numărul de clienți a crescut în fiecare an datorită recomandărilor făcute tot de clienți. Acest fapt constituie cea mai mare mândrie a unui profesionist contabil, să fie recomandat pentru serviciile pe care le prestează. 

Experiența pe care ați acumulat-o, în ambele ipostaze, de întreprinzător și de vicepreședinte al Filialei CECCAR Prahova, vă permite, desigur, să relevați importanța implicării profesioniștilor contabili, atât la nivelul firmelor, cât și la scara județului, în vederea creșterii continue a eficienței economico-sociale a mediului de afaceri din zonă. Ce anume se cere evidențiat, cu precădere, în acest sens?

Practica, realitățile vieții de zi cu zi confirmă că profesioniștii contabili sunt foarte importanți în societate. Indiferent cât de mică sau mare este o firmă, aceasta are nevoie de un adevărat profesionist contabil. În condițiile actuale, în raport cu evoluția legislației, fiecare persoană juridică are nevoie de un profesionist contabil, bun cunoscător al reglementărilor în vigoare. În acest context, calitatea serviciilor pe care le oferă influențează nemijlocit dezvoltarea mediului de afaceri. Putem, deci, aprecia că un mediu de afaceri sănătos se bazează într-o tot mai mare măsură pe profesioniștii contabili. Este important ca persoana care efectuează servicii de contabilitate să fie membru al CECCAR. Fără o pregătire profesională de specialitate, este imposibil să te impui pe piața de profil. Dacă serviciile nu sunt efectuate în conformitate cu legislația, cu preceptele morale promovate de CECCAR, întreaga activitate dintr-o firmă poate să înregistreze un declin.

Date fiind schimbările care au avut loc în perioada tranziției în județul Prahova, atât în ceea ce privește profilul industrial, cât și în zona structurii sociale, care considerați că sunt perspectivele pieței serviciilor contabile, în acest sens?

Piața serviciilor contabile în județ este în creștere. În fiecare an se mărește numărul experților contabili și apar societăți noi de expertiză. Perspectivele acestei piețe sunt bune, dintr-un dublu punct de vedere: pe de-o parte, economia județului Prahova se înscrie pe o traiectorie ascendentă, s-a adaptat și se adaptează continuu la cerințele beneficiarilor interni și externi, își îmbunătățește infrastructura, iar, pe de altă parte – așa cum am mai arătat – există o comunitate de profesioniști contabili capabilă să facă față unor noi exigențe și provocări din sfera economiei reale. 

Potrivit viziunii dvs., în ce sens și prin ce mijloace la nivel individual, la scara firmelor de specialitate și, evident, la dimensiunile întregului județ, se poate și trebuie acționat pentru promovarea noilor tehnologii, specifice erei digitale?

În prezent, sunt numeroase softuri de contabilitate sau de organizare a contabilității care ne ușurează foarte mult munca. Una dintre provocările-cheie este inteligența artificială. Inteligența artificială ajută la transformarea lumii în care lucrăm, a modului în care lucrăm, oferă oportunități pentru propria noastră perfecționare profesională, ne ajută să „construim” modele de pregătire și comportament care ne permit să furnizăm servicii de tot mai bună calitate, creând, astfel, un tot mai mare volum de valoare adăugată. Este, incontestabil, că profesia contabilă evoluează sub impactul revoluției digitale, astfel că o parte din ceea ce facem acum și, cu siguranță, din ceea ce vom face în viitor, se va prelua într-o măsură tot mai mare de computere și roboți. Cu toate acestea, profesia contabilă va rămâne importantă, va continua să progreseze. Contabilii adaugă valoare datelor pe care le înregistrează și le interpretează și, pe această bază, oferă soluții tot mai eficiente, care permit îmbunătățirea continuă a situației financiare a firmelor prin mutarea centrului de greutate pe serviciile de consultanță în afaceri și, nu în ultimul rând, pe recomandări și soluții. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.