Un muzeu online dedicat pictorului Arthur Verona, lansat la împlinirea a 150 de ani de la nașterea sa

Un muzeu online dedicat pictorului Arthur Verona, lansat la împlinirea a 150 de ani de la nașterea sa

Numărul 36, 19-25 sept. 2017  »  Roza vânturilor

Museo „Arthur Verona” și Academia de Belle Arte „Arthur Verona” au fost lansate online cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea pictorului român (în 1867), la Brăila, anunță descendenții familiei, citați de News.ro. Misiunea este de a oferi comunității un nou spațiu cultural, deschis și creativ, care să găzduiască operele celor trei pictori ai familiei, Arthur Verona, Nicolae Henri Verona și Paul Verona, și care să se ridice la standarde internaționale.

Museo „Arthur Verona” este primul muzeu privat din România, care urmărește revitalizarea patrimoniului cultural național, atât cel provenit din colecții private, cât și pe cel aflat în domeniul public al statului. „Ideea unui muzeu, care să găzduiască operele lui Arthur Verona, Nicolae Henri Verona și Paul Verona, este un proiect personal mai vechi, însă am considerat acest context aniversar prilejul cel mai potrivit pentru lansarea lui. Cel mai important obiectiv pe care îl vizăm acum este identificarea unui spațiu pentru a permite accesul vizitatorilor. Până atunci, invităm toți iubitorii de artă să acceseze pagina de Facebook și site-ul nostru oficial: www.museoarthurverona.ro, unde pot descoperi o parte dintre operele pictorilor Verona și informații despre acestea și despre activitățile profesionale, artistice și didactice ale celor trei pictori români”, a spus Cristina Verona, fondatoarea muzeului.

Academia de Belle Arte „Arthur Verona”, parte a proiectului Museo „Arthur Verona”, este un proiect privat, care urmărește să ducă mai departe crezul pictorului, el însuși inițiatorul unei academii libere de pictură, în urmă cu 100 de ani. Astăzi, academia care îi poartă numele oferă celor pasionați de studiu în diverse domenii ale artei posibilitatea de a dobândi atât meșteșug, cât și cunoștințe tehnice. Principalele activități desfășurate sunt cele de învățământ în domeniul cultural, precum: arte plastice, muzică, dans, teatru, cursuri de istoria artei, limbi străine și diplomație culturală, potrivit News.ro.

Majoritatea operelor semnate Verona se află fie în patrimoniul statului, fiind expuse în cadrul numeroaselor muzee naționale și județene din țară, fie în colecții private sau sunt prezente pe piața de artă în cadrul celor mai importante licitații de profil. Muzeul își propune să contribuie la restaurarea picturilor semnate Verona, care necesită acest proces, intenția fiind de a le reda viață și culoare pentru interesul și bucuria publicului larg.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.