Un nou instrument pentru susținerea digitalizării afacerilor românești: platforma online Google pentru IMM-uri

Un nou instrument pentru susținerea digitalizării afacerilor românești: platforma online Google pentru IMM-uri

Numărul 15-16, 23 apr. - 4 mai 2020  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Google a lansat un site cu instrumente și consultanță gratuite pentru întreprinderile mici și mijlocii, sub numele „Google pentru IMM-uri” și disponibil la adresa: www.events.withgoogle.com. „Noua platformă, care are și suportul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), își dorește să faciliteze și să susțină digitalizarea afacerilor românești, indiferent de industrie. Principalul scop al proiectului este să susțină companiile din offline, afectate de măsurile de distanțare socială și izolare impuse de pandemia COVID-19, care vor să învețe cum să activeze online”, precizează Google, într-un comunicat. 

Platforma „Google pentru IMM-uri” este organizată în trei secțiuni.

● În prima, antreprenorii se vor familiariza cu o suită de instrumente Google gratuite, menite să-i ajute să gestioneze relația cu clienții, să administreze un spațiu online pentru afacerea lor, să descopere interesele consumatorilor și, nu în ultimul rând, să găsească oportunități internaționale, dacă se gândesc la extindere.

● A doua secțiune se concentrează pe consultanța online de care antreprenorii pot beneficia dacă se înscriu pe site. Aceștia au acces la sesiuni individuale de consultanță ținute de traineri specializați, prin care vor învăța cum să utilizeze instrumentelele Google, să își clarifice nedumeririle privind activitatea online a afacerii lor și să primească sfaturi despre gestionarea digitală a afacerii în timpuri de criză.

● Cea din urmă secțiune pune la dispoziția IMM-urilor o listă de servicii și produse oferite de diverse companii afacerilor care doresc să-și îmbunătățească prezența online. Resursele sunt diverse, de la opțiuni de vânzare digitală, implementarea plăților online și  eficientizarea muncii de la distanță și până la inițiative din partea autorităților publice. Google va continua să adauge constant resurse în această secțiune

„Este o perioadă dificilă pentru toate companiile, dar mai ales pentru IMM-urile care își desfășoară întreaga activitate în offline. Prin site-ul Google pentru IMM-uri ne propunem să venim în ajutorul celor care ar putea să își continue o parte din activitate în online, dar, din păcate, nu au cunoștințele sau resursele necesare pentru a face pasul din offline în online. Atât consultanța, cât și resursele Google disponibile pe acest site sunt gratuite”, a precizat Dan Oros, Head of Marketing Google România. La rândul său, Florin Jianu, președintele CNIPMMR, a declarat: „Consider că transformarea digitală este un proces-cheie în această perioadă de schimbare a întregii societăți, proces care va ajuta IMM-urile să își mențină și să își îmbunătățească performanțele și competitivitatea. Recomand și susțin inițiativa Google de a pune la dispoziție o platformă integrată pentru acces la resurse și consultanță”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.