Un supercomputer japonez este cel mai puternic din lume, a detronat IBM

Un supercomputer japonez este cel mai puternic din lume, a detronat IBM

Numărul 25-26, 30 iun. - 13 iul. 2020  »  Roza vânturilor

Un supercomputer japonez, construit cu tehnologie Arm Ltd, furnizor de procesoare pentru smartphone-uri, a ocupat primul loc în topul celor mai puternice sisteme din lume, depășind sistemele ce folosesc procesoare International Business Machines Corp, relatează Reuters, citată de Mediafax. Astfel, supercomputerul Fugaku, un sistem dezvoltat în comun de institutul japonez de cercetare RIKEN și compania Fujitsu Ltd din Kobe, Japonia, a ocupat primul loc în TOP500, o listă a celor mai puternice computere din lume, publicată de două ori pe an. Sistemul clasat pe primul loc în noiembrie 2019 este cel de la Oak Ridge National Laboratory din Statele Unite, cu procesoare IBM. Procesoarele IBM și Intel Corp au dominat top 10, cu excepția unui sistem de la Centrul Național de Supercomputare din Wuxi, China, ce folosește procesoare de concepție chineză.

Guvernele folosesc supercomputere pentru a simula explozii nucleare. De asemenea, sunt utilizate pentru modelarea sistemelor climatice și pentru cercetări în biotehnologie. Supercomputerul Fugaku va fi utilizat în astfel de cercetări ca parte a programului tehnologic Japan’s Society 5.0.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.