Un tren cu hidrogen a parcurs 1.175 de kilometri fără să realimenteze
Numărul 37, 21-27 sep. 2022 » Roza vânturilor
Grupul francez Alstom a demonstrat eficacitatea soluțiilor sale alimentate cu hidrogen pentru transportul pe distanțe lungi după ce un tren Coradia iLint produs în serie nemodificat a parcurs 1.175 kilometri fără să realimenteze rezervorul de hidrogen, emițând doar apă și funcționând la un nivel de zgomot foarte scăzut, informează un comunicat de presă citat de Agerpres. Vehiculul utilizat pentru această călătorie provine din flota care aparține autorității de transport din Saxonia Inferioară LNVG și este în exploatare regulată cu pasageri pe rețeaua evb de la mijlocul lunii august.
„Cu această călătorie, am oferit o dovadă suplimentară că trenurile noastre cu hidrogen îndeplinesc toate condițiile pentru a înlocui vehiculele diesel”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație al Alstom.
Începând din Bremervorde, traseul a purtat Coradia iLint prin toată Germania. Din Saxonia Inferioară, unde trenul cu hidrogen a fost construit, acesta a călătorit prin Hesse până în Bavaria, unde vehiculul s-a oprit la Burghausen lângă granița germano-austriacă, înainte de a pune punct călătoriei la Munchen. După această călătorie, trenul se va îndrepta spre capitala Germaniei, Berlin, pentru a lua parte la InnoTrans 2022, cel mai important Târg Internațional de Tehnologia Transporturilor, care va avea loc în perioada 20-23 septembrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg