UE sporește transparența în ceea ce privește siguranța alimentară

UE sporește transparența în ceea ce privește siguranța alimentară

Numărul 22, 18-24 iunie 2019  »  Direct de la sursă

<

PUBLICITATE
ng>Va fi realizată şi o nouă bază de date a studiilor comandate de operatorii economici din sectorul alimentar

Pe viitor, informațiile științifice care stau la baza evaluării riscurilor în cadrul lanțului alimentar și comunicarea privind siguranța alimentară și vor fi mai transparente și vor fi mai ușor de accesat de cetățeni. În plus, va fi consolidată guvernanța Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), cu o mai mare implicare a statelor membre în consiliul său de administrație.

Astfel, Consiliul UE a adoptat o versiune revizuită a „Regulamentului privind legislația alimentară generală”, care își are originea în inițiativa cetățenească europeană privind glifosatul. Noul regulament, care modifică, de asemenea, opt acte legislative referitoare la anumite sectoare ale lanțului alimentar, va fi publicat în curând în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar se va aplica în cea mai mare parte din 2021.

Conform noilor norme, studiile și informațiile care însoțesc o cerere privind un document științific formulată de EFSA sunt făcute publice în mod automat atunci când o cerere depusă de un operator din sectorul alimentar este validată sau considerată admisibilă. „Informațiile confidențiale vor fi protejate în circumstanțe justificate în mod corespunzător, iar cererile de confidențialitate vor fi evaluate de EFSA”, se precizează într-un comunicat al Consiliului.

Alte măsuri introduse de legislația alimentară generală revizuită includ: ▪ posibilitatea Comisiei de a solicita EFSA să comande efectuarea unor studii în mod excepțional cu scopul de a verifica datele utilizate în cadrul procesului său de evaluare a riscurilor; ▪ o nouă bază de date a studiilor comandate de operatorii economici din sectorul alimentar; ▪ un rol mai activ al statelor membre în a sprijini EFSA să atragă oamenii de știință cei mai bine pregătiți să participe în număr mai mare la grupurile științifice; ▪ o mai bună comunicare a riscurilor între toți actorii – Comisia, EFSA, statele membre și părțile interesate din sectorul public; ▪ misiuni de constatare ale Comisiei pentru a asigura conformitatea laboratoarelor/studiilor cu standardele relevante.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.