Vânzările cu amănuntul au crescut mai puternic în România decât în UE, în luna ianuarie

Vânzările cu amănuntul au crescut mai puternic în România decât în UE, în luna ianuarie

Telex » Știri 7 martie 2023  

Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană și zona euro au înregistrat o creștere sub așteptări în prima lună a acestui an, însă România se numără printre statele membre cu o creștere peste medie a vânzărilor cu amănuntul, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Conform acestor date, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna luna decembrie 2022, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,3% atât în zona euro, cât și în UE. Analiștii intervievați de Reuters se așteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să înregistreze o creștere de 1% în luna ianuarie, comparativ cu decembrie.

Economiștii consideră vânzările cu amănuntul ca un indicator al cererii de consum, care a avut de suferit în ultimele luni de pe urma inflației accelerate, declanșată în principal de creșterea prețurilor la energie și alimente, dar care a început să se extindă și la alte sectoare ale economiei. România se numără printre țările unde vânzările cu amănuntul au înregistrat o creștere peste media din UE în luna ianuarie, cu un avans de 0,8%. Campioane în UE la creșterea vânzărilor cu amănuntul în prima lună a anului au fost Țările de Jos (4,9%), Luxemburg (4,6%) și Slovenia (4,1%).

Eurostat subliniază că în ianuarie comparativ cu decembrie vânzările cu amănuntul în UE au fost influențate de creșterea cu 1,8% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și țigări non-alimentare, precum și de creșterea cu 1,1% a vânzărilor de produse non-alimentare. Pe de altă parte, vânzările de carburanți au scăzut cu 2,1%.

În ritm anual, ianuarie 2023 comparativ cu ianuarie 2022, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 2,3% în zona euro și cu 2,7% în UE. Cele mai importante reduceri ale vânzărilor cu amănuntul au fost înregistrate în Belgia (-8,9%) și Germania (-6,8%). La polul opus, cele mai importante creșteri anuale au fost înregistrate în Slovenia (18,5%) și România (5,8%).

În ritm anual, vânzările cu amănuntul în UE au fost influențate de scăderea, cu 4,7%, a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și țigări non-alimentare, precum și de reducerea cu 1% vânzărilor de produse non-alimentare. În schimb, vânzările de carburanți au crescut cu 5,6%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.