Vânzările de ciocolată elveţiană, afectate de pandemie

Vânzările de ciocolată elvețiană, afectate de pandemie

Numărul 43, 3-9 nov. 2020  »  Roza vânturilor

Vânzările de ciocolată elveţiană au scăzut cu 14,3% în primele opt luni din 2020, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a afectat industria călătoriilor şi afacerile hotelurilor şi restaurantelor, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Declinul a fost mai accentuat în perioada mai - august 2020, la 21,5%, fiind afectate atât vânzările interne, cât şi exporturile, a informat Asociaţia Chocosuisse.

Peste 70% din ciocolata elveţiană este exportată, iar afacerea a fost afectată în special în această vară pe fondul reducerii călătoriilor şi al declinului turismului, a informat Chocosuisse, printre ai cărei membri se află Barry Callebaut şi Lindt & Spruengli. „Pe pieţele importante, nu estimăm o redresare nici chiar pe termen lung”, a avertizat Chocosuisse.

Şi în Elveţia au scăzut vânzările de ciocolată în primele opt luni din 2020, dar au crescut importurile de ciocolată produsă în afara ţării, a precizat Asociaţia, care a criticat preţurile ridicate ale materiilor prime în Elveţia, din cauza „reglementărilor protecţioniste”.

Anul trecut, industria ciocolatei din Elveţia a generat vânzări de 1,787 miliarde de franci elveţieni (1,97 miliarde de dolari).

Conform datelor Eurostat, în 2019, statele Uniunii Europene au importat 220.000 de tone de ciocolată din afara blocului comunitar, din care 70.000 de tone din Elveţia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.