
Variațiuni infinite pe tema eficienței (I)
Numărul 2, 19-25 ian. 2021 » La început a fost cuvântul...
Mai ales în condițiile actuale, apare cât se poate de firească preocuparea pentru desfășurarea tuturor activităților economico-sociale sub imperativul eficienței. Numai că, în mass-media, această temă fundamentală este tratată, uneori, cu un vădit dezinteres față de calitatea exprimării.
Un prim exemplu ni-l oferă un spot publicitar în care se menționează că o anumită soluție managerială menită să diminueze efectele pandemiei este „nu numai sigură, ci și eficientă”. Ne întrebăm: oare ceva „nesigur” ar putea fi „eficient”? Evident, elementul de „siguranță” este o parte componentă a „eficienței” și nu ceva separat de aceasta.
Un alt exemplu a fost conținut într-un comentariu din presa tipărită: „Se cer susținute, inclusiv prin sprijin de la stat, eforturile acelor întreprinzători care eficientizează și optimizează producerea de bunuri de consum”. Referindu-se la eforturi concretizate prin anumite rezultate, autorul a formulat, de fapt, definiția „eficienței”. Prin urmare, nu mai era nevoie să includă, în aceeași frază, noțiunea respectivă. O eroare mai gravă a fost, însă, cea prin care a considerat „optimizarea” drept un proces diferit de cel al „eficientizării”. Or, tocmai un proces de „optimizare” este parte integrantă, organică a modalităților de „eficientizare” a activităților economico-sociale.
Mai reținem o frază dintr-o dezbatere radiofonică: „Numai manageri capabili și performanți pot să obțină rezultate eficiente”. Aici observăm o dublă greșeală: cine nu este „capabil” nu poate fi „performant”, iar „rezultatele” reprezintă o parte inseparabilă a conceptului de „eficiență”, adică vizează efectul și nu „efortul”. Așa că pentru a fi „eficient” și în materie de comunicare este strict necesar și „efortul” de a respecta riguros normele lingvistice și logice. Nu doare. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un concurs internaţional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului şi dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepţie, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare şi festivaluri. Sănătatea revine „în forţă”
Ziua Internaţională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spaţiul mioritic
Ia şi Sânzienele, simboluri ale unor tradiţii permanent cultivate şi îmbogăţite