Veneția reduce numărul de locuri în gondole din cauza turiștilor supraponderali

Veneția reduce numărul de locuri în gondole din cauza turiștilor supraponderali

Numărul 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020  »  Roza vânturilor

După ce a constatat că vizitatorii săi sunt tot mai supraponderali, Veneția a decis să reducă, de la șase la cinci, numărul pasagerilor autorizați să se îmbarce pe o gondolă, transmite AFP, citată de Agerpres. „Are legătură cu greutatea medie a unui turist, dar și cu faptul că apele de pe canale sunt din ce în ce mai agitate din cauza traficului bărcilor cu motor”, a explicat Roberto Luppi, fostul președinte al gondolierilor venețieni. Acesta a subliniat că măsura adoptată de autorități nu are drept scop să crească veniturile gondolierilor, ci să le ușureze munca prin facilitarea manevrabilității celebrelor bărci negre, oferind mai multă securitate clienților.

Adoptat la începutul lunii în consiliul municipal, noul regulament dispune că doar cinci persoane, în loc de șase până acum, vor fi autorizate să urce la bordul unei gondole „da nolo” (o ambarcațiune tradițională care poate fi închiriată în regim privat). De asemenea, în cazul ambarcațiunilor de mari dimensiuni, denumite gondole „da parada”, un serviciu municipal care traversează Canal Grande, doar 12 persoane (în loc de 14 până acum) vor putea să urce la bord în același timp. „Din cauza turiștilor supraponderali, atunci când este plină, ambarcațiunea se afundă și ia apă. Să înaintezi cu mai mult de o jumătate de tonă mobilă la bord este periculos”, explică, pentru cotidianul La Repubblica, Raoul Roveratto, un responsabil local al gondolierilor.

Consiliul municipal din Veneția are în vedere și majorarea numărului de licențe acordate gondolierilor, de la 433 la 440.

Potrivit noului regulament, această licență va putea fi transmisă în cadrul aceleiași familii, fără ca noul titular să fie nevoit să treacă examenul, cu condiția să poată atesta că are o experiență de patru ani în navigația pe gondola familială.

Lipsiți mult timp de vizitatori din cauza crizei sanitare, precum și după inundațiile istorice de la finalul lui 2019, care au dat o lovitură turismului, gondolierii venețieni au înregistrat în ultimele luni o diminuare drastică a activității lor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.