Viena, oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume

Viena, orașul cu cea mai bună calitate a vieții din lume

Numărul 10, 19-25 martie 2019  »  Lumea în care trăim

Viena, capitala Austriei, s-a clasat, pentru a zecea oară consecutiv, pe prima poziţie în ediţia pe 2019 a indexului oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres. Bucureştiul ocupă locul 109 din cele 231 de oraşe cuprinse în clasamentul realizat de compania de consultanţă Mercer.

Apreciată de turişti datorită istoriei sale imperiale, palatelor somptuoase şi muzicii clasice, oraşul austriac cu 1,9 milioane de locuitori este unul de mărime medie, în care cetăţenii se simt în siguranţă şi cu o suprafaţă relativ mare de spaţii verzi. Acestea sunt principalele caracteristici pe care Viena le are în comun cu oraşul clasat pe al doilea loc, Zurich, o metropolă mai scumpă şi un important centru financiar, precum şi cu Auckland, Munchen şi Vancouver, care împart ce-a de-a treia poziţie din clasament.

Primele cinci poziţii din Indexul Calităţii Vieţii 2019, realizat de compania de consultanţă Mercer, sunt aproape identice cu clasamentul de anul trecut, cu excepţia Vancouver, care a urcat de pe poziţia a cincea pe cea de-a treia.

„Calitatea vieţii este determinată de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţământ internaţionale, la viaţa culturală a oraşului”, a precizat Mercer într-un comunicat. Compania de consultanţă ia în calcul 39 de factori grupaţi în 10 categorii, printre care „mediul politic şi social” şi „timpul liber”.

Pe ultimele poziţii ale indexului se află aceleaşi oraşe ca anul trecut, cu Bagdad pe ultimul loc, precedat de Bangui din Republica Centrafricană şi Sanaa, capitala statului Yemen.

Clasamentul a suferit doar câteva modificări importante faţă de ediţia precedentă, printre care Caracas, care a pierdut 29 de locuri în contextul hiperinflaţiei cu care se lupă Venezuela, afectată de lipsa produselor de bază, iar mai recent, de criza politică declanşată recent.

Brexitul nu a influenţat schimbări majore în clasament în ceea ce priveşte oraşele britanice. Londra este oraşul britanic situat pe cea mai înaltă poziţie, locul 41, în ciuda faptului că s-a clasat pe ultimul loc din Regatul Unit într-un index diferit referitor la siguranţa personală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.